Opinii / Lucia Bacalu: „Tare bine au mai spus-o strămoșii noștri: „De șapte ori măsoară și o dată taie”

Ai vreo supărare, o nedumerire, o neînțelegere? De ce să răbufnești în acel moment? De ce să nu te informezi mai întâi de toate pe îndelete? De ce să nu încerci să te calmezi, să lași pe mâine ceea ce vrei să spui azi?

Se zice că noaptea e un sfetnic bun. Poate a doua zi vei vedea lucrurile cu alți ochi și vei avea de spus cu totul altceva.
Înțeleg foarte bine că e ușor a vorbi despre toate acestea. Mai greu e să te reții, să urmezi sfaturile din afară. Am simțit-o pe propria piele. Dar de încercat trebuie să încercăm cu toții.

La momentul de față, e tare în vogă, mai ales printre ONG-iști, termenul „comunicare asertivă”. Nu știu câți dintre voi l-ați auzit. Recunosc că eu am aflat despre acest termen chiar recent. Și nu-mi place deloc. Nu-mi place denumirea, dar esența e foarte bună.

Deci, comunicarea asertivă este definită – prin proiecte, cum s-ar zice – ca fiind abilitatea de a interacționa respectând drepturile și opiniile celorlalți. Este, susțin reprezentanții societății civile care stau bine cu implementarea proiectelor, abilitatea de a-ți susține drepturile, nevoile și limitele personale într-un mod politicos. Cu alte cuvinte, să-ți spui părerea având respect față de ceilalți.

Apropo, în Dicționarul explicativ al limbii române, cuvântul „asertiv” este explicat, deocamdată, în felul următor: „cu caracter de aserțiune”. Mergem la cuvântul „aserțiune”. Găsim următoarea explicație: „Enunț afirmativ sau negativ, care este dat ca adevărat”.  Sau afirmație. Atât. Și nici un fel de explicații cum să spui acel adevăr al tău.

Indiferent de explicațiile pe care ni le oferă dicționarele sau unii activiști, cert este faptul că trebuie să ne comportăm astfel, ca să nu rănim pe nimeni cu apucăturile sau cuvintele pe care le aruncăm. Nu cred că merită cineva așa ceva.

Eu sunt și am fost totdeauna pentru libertatea de expresie, pentru dreptul la opinie. Dar aș mai vrea – și tare m-aș mai bucura să fie așa – să ne auzim unii pe alții. Poate atunci am înțelege mai bine unele lucruri care se întâmplă și nu am mai fi atât de porniți unii împotriva altora.
Fiecare dintre noi comite greșeli. E firesc să fie așa. Dar greșelile pot fi și reparate. Nu neapărat înjurând și blestemând acel om sau instituție.

Am senzația că unii oameni, pur și simplu, și-au făcut o profesie din a critica și a căuta nod în papură. Orice ai face, nu e bine. Dacă plantezi un pom, îți sare în cap că de ce nu l-ai plantat în alt loc, sau de ce a atât de mare, sau de ce a atât de mic. Dacă  nu plantezi, iar îți sare în cap: de ce nu contribui la înverzirea plaiului – eu folosesc cuvinte civilizate. Cei care comentează merg ca tancul înainte: „Rușine să vă fie! Numai la voi vă gândiți! Nerușinaților” și tot așa mai departe. Dacă lauzi pe cineva, neapărat se vor găsi dintre cei care vor căuta legături de rudenie, conspirații și vor începe să comenteze: de ce a fost lăudat X și nu Y?

Știu câteva personaje de acest fel și tare mi-i milă de ele. Cum e oare să fii mereu încrâncenat, supărat, nemulțumit? Mie mi se pare că e foarte și foarte greu. Ei, probabil, se văd mari luptători pentru dreptate și adevăr, dreptatea și adevărul lor, bineînțeles.

Pentru că suntem în perioada Sărbătorilor de Paști, haideți să încercăm să fim mai buni – și nu doar în aceste zile, ci întotdeauna. Atunci și viața ni se va părea mai ușoară, vom găsi mult mai multe motive de bucurie, vom fi mai liniștiți, mai zâmbitori, mai fericiți dacă vreți,