Gheorghe Bordeianu, paznicul de la AVE: „Nu ai timp să te plictisești aici”

Săptămâna trecută, fiind în trecere pe lângă poligonul de colectare a deșeurilor „AVE Ungheni”, ne-am propus să și intrăm. Din depărtare, un băbat ne zărește și vine grăbit spre noi, însoțit de doi câini mari. Aceștia din urmă manifestă un comportament prietenos față de noi. Ascultă de comanda stăpânului.

„Nu ați fi putut ajunge aici, deoarece avem o haită de câini pe teritoriu care cu greu lasă autospecialele să treacă, d-apoi oamenii”, spune Gheorghe Bordeianu, care este paznic la poligonul respectiv de doi ani, după care mai adaugă: „Ați avut noroc că, recent, a venit o mașină să descarce gunoiul, iar toți câinii sunt în căutare de hrană”.

Bărbatul binevoitor, la rugămintea să ne povestească despre munca lui la poligoin, a făcut-o cu plăcere. Ne-a explicat cum decurge o zi de lucru.

Bărbatul este angajat la AVE Ungheni de 9 ani. Anterior a fost igienist, dar a avut probleme de sănătate și nu a putut reveni în această funcție, așa că s-a făcut… paznic. I-a mai rămas un an până la pensie…

Ne-a făcut și o mică excursie pe poligon și, între timp, ne-a povestit cum decurge ziua de lui de muncă. Cât e ziua de mare, nu are timp să stea, ne spune. Are o mulțime de responsabilități și lucruri de făcut. Are grijă să înregistreze într-un registru numărul mașinilor care vin să descarce gunoiul, dar și ora la care sosesc. „Iată până la ora aceasta, au venit 3 autospeciale: una la ora 8, alta pe la 9, iar cealaltă la 12”, spune bărbatul.

De asemenea, are grijă să nu intre persoane străine pe teritoriul gunoiștii, să nu incendieze sau să facă alte probleme. „Nimeni nu are voie să dea târcoale pe aici. În cazul în care vin cu mașinile personale să descarce gunoiul, procură de la mine taloane. Prețul unui talon variază în funcție de volumul deșeurilor, fiind de 36 de lei pentru un metru cub de deșeuri și de 18 lei pentru jumătate de cub”.

„Nu vă plcitisiți?”, l-am întrebat, la care el răspunde: „Nu ai timp să te plictisești aici. Nici sărbători nu avem. La AVE zi liberă e doar duminica. În rest, se lucrează permanent. Altfel, nici nu se poate”.

Poligonul se află pe un câmp deschis, iar vântul străpungea până în oase. L-am rugat pe Gheorghe Bordeaianu să ne arată și „căsuța” paznicilor. Ne-a condus spre un „bordei” cu uși albastre și un geam micuț. În față erau așternute covoare. Ca să intri, trebuia să mergi pe un podișor cam șubred, așternut și acesta cu covor. „Iată, trebuie să schimb covoarele, că e primăvară afară”, spune el mai în glumă, mai în serios. „Le aduceți de acasă”, întreb. „Nu, aici găsim de toate”, a răspuns el.

Am pășit atent pe podul șubred. Bărbatul a scos lopata din ușă, care era pus ca semn că nimeni nu este „acasă” și am intrat în odaia mică, de vreo 5-6 metri pătrați, îngrijită cu acuratețe.

Mica odaie, este iluminată doar de o fereastră minusculă, în mare parte domnind semiîntunericul. Curent electic nu avea. „Avem generator, dar l-am pus la tractor să-l pornim. De aceea, acum nu este lumină. Mai avem și un radio care ne mai ține de urât”, justifică parcă bărbatul, lipsa curentului electric. La dreapta se află un pat aranjat cu grijă, iar în față o burjuică pe lemne, și pe stânga un dulap pentru lucrurile personale. Pe un scaun stă un acordeon și o carte. „Cine cântă la acordeon? ”, întreb. „Noi toți cântăm, eu mai puțin, ce-i drept, pentru că am avut o problemă la mână și mai greu mânuiesc instrumentul, nu cum o făceam odată…”, explică paznicul.

Și-a găsit locul în „căsuță” și o bicicletă electrică, cu care Gheorghe Bordeianu vine la lucru. „Când e timp bun afară, vin cu bicicleta, când ninge – cu microbuzul”, spune el.

Am ieșit afară, iar Gheorghe Bordeianu continua să ne povestească despre munca lui cu entuziasm. Și despre câini. „Nu vă e frică să stați singur noaptea, în câmp deschis?”. „De ce să-mi fie frică?” răspunde cu întrebare la întrebarea noastră, arătând spre prietenii lui – patrupezii.  Am înțeles!

Ne luăm rămas bun de la Gheorghe Bordeianu, lăsând în urmă lătratul câinilor și ciorile care roiesc deasupra gunoiștii în căutare de resturi.

Tatiana Tesliuc