Foto / Simulare de cutremur. Elevii și cadrele didactice de la Liceul „Vasile Alecsandri” din Ungheni au fost evacuați de urgență
În timpul lecției a treia, elevii de la Liceul Teoretic „Vasile Alecsandri” din Ungheni, au fost evacuați de urgență din instituție, după ce pe holurile instituției, a răsunat alarma. S-a produs un cutremur, urmat de un incendiu pe acoperișul instituției.
Doi elevi au rămas blocați în interior, iar echipa de cercetare – deblocare au mers și i-au evacuat. Cei doi elevi evacuați au avut nevoie de ajutor medical. „Echipa de acordare a primului ajutor medical au intervenit promt și au reușit să efectueze toate acțiunile necesare”, a făcut o remarcă, Vadim Beschieru, director adjunct la Liceul „Vasile Alecsandri”.
Victoria Savciuc, elevă la liceu, a făcut parte din echipa de acordare a primului ajutor medical. „Am fost instruită despre modalitățile de acordare a primului ajutor medical. Consider că este important ca fiecare elev să cunoască modul în care poate acorda ajutor și ce trebuie să facă”, spune eleva.
Spre final, patru elevi au demonstrat și explicat tuturor elevilor prezenți modul de uilizare a stingătorului. „Pentru prima dată când am utilizat un stingător a fost în timpul unui antrenament a echipelor din liceu, de către pompieri. Timp de două zile am fost antrenați cum să acordăm ajutor, dar și instruiți cum să facem față în cazul unor situații excepționale”, spune și Paul Leiba, elev în clasa XI – a.
În conformitate cu planul pentru protecția civilă, pentru anul 2023, sunt planificate aplicații în 15 instituții din raionul Ungheni, efectuate de salvatorii și pompierii din cadrul Direcției Situații Excepționale. Startul a fost dat la Liceul „Vasile Alecsandri”. „Tematica desfășurării antrenamentului se referă la acțiunile întreprinse de către administrația liceului în cazul cutremurului de pământ. Echipele de salvare din cadrul liceului au salvat doi elevi, care în urma simulării, ar fi rămași blocați. Totodată, a fost simulat un incendiu în podul clădirii, unde a intervenit echipa de salvatori din cadrul Unității de Salvatori și Pompieri” , explicat Petru Prepeliță, Ofițer principal al serviciului prevenție, căpitan al serviciului intern.
Tatiana Tesliuc
Lasă un răspuns