Mai nou, plăcintele cu brânză nu mai conțin brânză. Descoperirile făcute de ANSA

Sursa foto: ANSA

Pe parcursul lunii februarie inspectorii Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor au efectuat acțiuni ample de control la unitățile de producere a plăcintelor din țară. În rezultat s-a stabilit că o mare parte din agenți economici apelează la practici comerciale înșelătoare la etichetarea plăcintelor expuse spre comercializare, transmite ansa.gov.md.

Mai exact, în medie 80 % din produse denumite „Plăcinte cu brânză” nu conțin brânză proaspătă de vaci în calitate de umplutură, de fapt conțin în amestec cu produse pe bază de grăsimi vegetale.

În calitate de umplutură se utilizează un produs alimentar pe bază de grăsimi vegetale compus din ulei de palmier hidrogenat, ulei de soia, ulei de floarea soarelui cu adaos de lapte degresat, care după consistență doar imită brânza proaspătă de vaci. În aceste cazuri, au fost prelevate probe atât de umplutură cât și de plăcinte expuse spre comercializare. Rezultatele încercărilor de laborator a umpluturii au scos în evidență un aspect îngrijorător:

În unele cazuri, conținutul de acizi grași trans în umplutură este excesiv de ridicat, și anume 51g/100g de grăsime, cantitate ce depășește de peste 25 ori limita stabilită la nivel European (2g/100g de grăsime). În plăcinte cel mai înalt conținut de acizi grași trans constatat, constituie 23 g/100g de grăsime, care la fel depășește nivelul European de 2g/100g.

Având în vedere caracterul foarte grav al încălcărilor constatate au fost emise prescripții de modificare a etichetei produselor în conformitate cu legislația în vigoare, astfel încât consumatorii să nu fie înșelați când aleg să procure un produs alimentar. Agenții economici care continua să inducă în eroare consumatorii riscă să fie sancționați.

Atragem atenția tuturor agenților economici că este interzisă utilizarea denumirii Plăcintă cu „brânză” pentru produsele a căror umplutură nu conțin brânză de vaci, sau conțin un amestec de brânză de vaci cu produs alimentar pe bază de grăsimi vegetale. Totodată atenționăm cu privire la obligația de a indica lista tuturor ingredientelor. Înscrierea se va face pe un afiş, anunţ sau în orice altă formă, fără riscul de confuzie pentru consumator.

Conținutul de acizi grași trans în produsele alimentare urmează în scurt timp să fie reglementată și în Republica Moldova. Astfel va permite inspectorilor ANSA să aplice măsurile restrictive de rigoare, care se pot solda chiar cu privarea de dreptul de a desfășura o anumită activitate pe un termen de la 3 luni la un an, pentru agenții economici care vor continua să plaseze pe piață produse alimentare periculoase pentru sănătatea consumatorilor.

Recomandăm consumatorilor să citească cu atenție eticheta produselor expuse spre comercializare și să solicite de la comercianți informații detaliate cu privire la lista ingredientelor utilizate la fabricarea produselor, iar în cazul în care depistează produse alimentare cu abateri de la prevederile legislației în domeniul alimentar, să depună petiție la Agenție.

Consumul de alimente bogate în acizi grași trans prezintă un risc major pentru sănătatea consumatorilor. Conform studiilor efectuate de Organizația Mondială a Sănătății un aport mare de acizi grași trans crește în mod semnificativ riscul de boli cardiace, mai mult decât orice alt nutriment cu număr de calorii similar


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *