La Călărași, s-au întețit cazurile de escrocherii cu ajutorul cardurilor bancare. O femeie a rămas fără cinci mii de euro după ce a căzut în plasa infractorilor
Mai multe persoane din raionul Călărași s-au pomenit cu cardurile bancare golite de bani de către escroci. Numărul cazurilor a crescut vertiginos, astfel că în primele două luni ale anului s-a înregistrat deja șapte astfel de plângeri, în timp ce pe toată durata anului trecut au fost denunțate opt.
În ciuda faptului că se vorbește mult la temă și polițiștii au atenționat în repetate rânduri despre riscurile de escrocherii cu ajutorul cardurilor, oamenii au ajuns să declare pagube tot mai mari, astfel că în ultimul caz înregistrat în orașul Călărași s-a ajuns chiar la o sumă de circa cinci mii de euro.
Potrivit lui Mihail Jacota, șeful interimar al Inspectoratul de Poliție Călărași, schema funcționează cel mai des pe rețelele sociale, unde oamenii sunt abordați din numele unor rude, cunoscuți, sau de la pretinse instituții. Oamenii ajung să creadă că sunt contactați și de către reprezentanții băncilor, iar pretinșii angajați de la celălalt capăt al firului ar avea nevoie de anumite date pentru a remedia o problemă. Polițiștii spun că infractorii abuzează de naivitatea călărășenilor în timp ce se află în străinătate, sau chiar în instituțiile penitenciare.
În cazul înregistrat acum o săptămână, persoana a fost trasă pe sfoară de un profil fals, cu logotipul unei bănci comerciale. ”Încă din luna noiembrie a anului trecut, persoana a văzut o postare pe rețelele sociale, aparent făcută din numele unei bănci comerciale, care îndemna oamenii să intre într-un fel de loterie. Ca să nu creeze suspiciuni, femeii i s-a transmis chiar și un contract prin e-mail, iar periodic era informată că poate câștiga bani, dar trebuie să investească. Așa a ajuns să le transfere infractorilor circa cinci mii de euro. Totodată, atunci când a încetat să mai depună bani, a fost amenințată că va fi deferită poliției pentru neonorarea obligațiunilor contractuale”, ne-a spus Mihail Jacota.
Grav este faptul că de cele mai multe ori sumele pierdute nu se mai pot recupera. Din toate cazurile înregistrate la Călărași anul trecut, doar două au fost descoperite, pentru că infractorii acționau de pe teritoriul republicii. Potrivit oamenilor legii, pe timp ce trece, faptele de înşelăciune îmbracă forme neaştepate, iar modurile de operare ale celor care încearcă şi obţin bani sau alte bunuri prin mijloace ilicite sunt din ce în ce mai complexe în spaţiul virtual. De aceea, polițiștii îndeamnă oamenii să fie prudenți și să nu cadă în plasa escrocilor.
Lasă un răspuns