Opinii / Lucia Bacalu: „Eu una nu gândesc așa”

Recent, am avut ocazia să particip la o discuție privind femeile lidere și locul lor în societate. Moderatoarea, o expertă din București, a tot venit cu întrebări: „Când ați simțit că sunteți lidere?”, „Ce înseamnă o femeie puternică?”, „Ați știut din copilărie că veți fi lideră?” și așa mai departe.

Nu cred că multe femei de la noi, inclusiv conducătoare de instituții publice sau întreprinderi, și-au pus vreodată astfel de întrebări. Dar, trebuie să recunoaștem, sunt întrebări bune și oarecum motivaționale pentru orice femeie activă.
Până la un moment. Până la momentul în care au început întrebări un pic mai intrigante. Întrebări interesante, zic eu. O parte din răspunsuri, însă, m-au întristat.

Imediat ce au răsunat întrebări de genul: prin ce sunt avantajați bărbații într-o funcție de conducere și prin ce sunt dezavantajate femeile, au apărut și lamentările. Ca la comandă. Cică, noi, femeile, mai suntem și mame, de parcă bărbații nu ar fi tați. Cică, noi, femeile, avem pe capul nostru și gospodăria. Bărbații nu o au? Și ce înseamnă oare gospodărie? Doar bucătăria și curățenia în casă, care nu sunt neapărat apanajul femeilor. Cică, deseori, copiii noștri pot să se îmbolnăvească și gata – nu-ți mai arde de lucru, de activități, de liderism.

Poate o fi având dreptate femeile noastre, deși eu una nu gândesc așa. Din punctul meu de vedere, în orice trebuie să facem echipă: cu partenerul de viață, cu copiii, cu șeful sau șefa, cu subalternii, cu colegii, etc. Și atunci nu mai apar întrebări și răspunsuri de felul celor despre care am menționat.

Faptul că mai adăugăm un „ă” sau „e” la finalul unor substantive (doctor – doctoră; inginer – ingineră; cititor – cititoare etc.) nu înseamnă că suntem altele sau altfel. Cu „ă” sau fără el la final tot continuăm aceeași melodie: că avem pe capul nostru gospodăria și copiii, că salariile noastre sunt mai mici decât ale bărbaților. Apropo, de salarii. Poate eu nu am fost atentă, poate nu cunosc foarte bine legislația cu privire la salarizare, dar nicăieri nu am văzut și nici nu am auzit ca salariul să se dea în funcție de sexul persoanei. Dacă ești responsabil(ă), cu inițitivă, dacă te implici, ai și adaosuri la salarii, ai și oferte tentante.

Nu cred că cineva dintre cei ce iau decizii cu privire la majorarea sau adaosurile salariale țin cont dacă ești femeie sau bărbat. M-aș simți foarte jignită, dacă cineva ar decide să-mi majoreze salariul doar pentru faptul că sunt femeie și că am copii, familie, și că poate nu am puterea unui bărbat.

În rest, dacă vorbim de egalitate de gen (un subiect foarte la modă, din care poți scoate și bani), atunci egalitate de gen să fie: nu doar pentru femei, ci și pentru bărbați.

Simt că feministele noastre au ce să-mi reproșeze. Că, vezi Doamne, ești la oraș și îți este bine, nu știi ce înseamnă să fii chinuită (fără apă la robinet și rețele de canalizare, fără gaze naturale și tot ceea ce înseamnă civilizație), iar pe deasupra, cu un bărbat autoritar și chiar violent.

Da, condițiile în mediul rural continuă să fie precare, din păcate. Sărăcia, la fel. Dar și în satele noastre, ca și în orașe, trebuie, așa cum am zis anterior, să formăm o echipă cu cei ce ne înconjoară. Și atunci ne va fi mai ușor tuturor. Și vom reuși, împreună, să ne schimbăm viața, condițiile de trai, mentalitatea.