La Unțești va fi amenajat un parc, chiar în centrul satului
Locuitorii din satul Unțești vor avea un parc amenajat chiar în centrul localității. Și asta pentru că, proiectul înaintat de către autoritățile publice locale încă în primăvara anului 2022, „Amenajarea unui parc central în satul Unțești, a fost inclus în lista celor aproape 500 de proiecte de dezvoltare locală, propuse spre finanțare în cadrul Programului Național „Satul European”.
Potrivit lui Nicolae Sorotinschi, primarul satului Unțești, odată cu înființarea unui parc în localitate, aceasta va deveni mult mai atractivă și mai amenajată. „Va fi un spațiu recreativ, de petrecere a timpului liber și a evenimentelor culturale”, accentuează primarul. Locația viitorului parc se află pe terenul între biserica „Tuturor Sfinților” din sat și Casa de Cultură.
Potrivit lui, prin implementarea acestui proiect se dorește ca localitatea să fie mai atractivă, iar parcul să devină un spațiu de relaxare pentru persoanele de toate vârstele, de la mic la mare. În parc vor fi instalate bănci de odihnă, vor fi plantați puieți și, desigur, va fi amenajat și teren de joacă pentru cei mici.
Totodată, pe terenul de după Casa de Cultură va fi construită și o scenă de vară, câteva foișoare din lemn și din piatră. De asemenea, va fi pus și pavaj.
Nicolae Sorotinschi spune că nu se va opri doar la aceste lucrări. Pentru un aspect mai frumos, pe viitor își dorește să execute și lucrări de reparație a clădirii Casei de Cultură. De asemenea, autoritățile publice locale își doresc și amenajarea unui teren de minifotbal. „Cu timpul, cred că o să reușim și aceste lucrări să le executăm”, se arată optimist primarul. Deși lucrările de execuție trebuiau să se înceapă încă anul trecut, acestea au fost tergiversate din varii motive.
Au fost deja efectuate lucrări de nivelare a terenului, au fost trase conducte ale rețelelor de apă și canalizare, căci, conform proiectului, este preconizat și construcția unui grup sanitar.
„Împreună cu antreprenorul și cu grupul de lucru, am analizat situația și am constatat că lucrările ce țin de amenajarea parcului, vor fi executate până la sfârșitul lunii septembrie. Sperăm să reușim”, dă asigurări Nocolae Sorotinschi. Însă demararea lucrărilor propriu-zise, vor începe imediat ce timpul de afară va permite acest lucru.
Terenul pe care urmează a fi amenajat parcul are o suprafață totală de 61 de ari. Potrivit primarului, pentru construcția și amenajarea parcului este nevoie de circa 4 milioane de lei.
În satul Unțești locuiesc în jur de 1660 de persoane.
Tatiana Tesliuc
Lasă un răspuns