Cancerul de colon și rect va putea fi descoperit mai rapid, datorită unui aparat de ultimă generație
Pacienții internați în secția chirurgie colorectală a Spitalului Clinic Republican „Timofei Moșneaga” vor avea acces la o metodă nouă de diagnosticare a cancerului de colon și rect. Acest lucru va fi posibil datorită colonoscopului de ultimă generație, procurat de instituție, comunică Minsterul Sănătății.
Potrivit Ministerului Sănătății, cu ajutorul dispozitivului medicii pot determina maladiile inflamatorii, inclusiv cele oncologice ale intestinului gros în stadii timpurii.
Noul colonoscop permite examinarea colonului, prelevarea unor țesuturi, dar și înlăturarea formațiunilor patologice, inaccesibile în cazul utilizării rectoscopului.
Ministerul Sănăt menționează că aparatul performant a fost achiziționat din sursele fondurilor asigurării obligatorii de asistență medicală.
Lasă un răspuns