Perioada de sărbători ar trebui să fie una fericită. Așa să fie oare?

Nu știu cum pe alții, dar pe mine sărbătorile, fie că e vorba de Anul Nou, Paște sau o zi de naștere, m-au sleit totdeauna de puteri. Nu am înțeles niciodată de ce trebuie să marcăm cu fast, cu bucate peste bucate, haine noi și mutre vesele, în companii mari, uneori alături de oameni pe care îi știi doar sumar, ba Anul Nou, ba 8 martie, ba ziua profesională și tot așa mai departe. Și, obligatoriu, mai nou, să postăm fotografii pe rețelele sociale. Din frustrare? Din dorința de a ne lăuda, căci de promovat nu prea ai ce prin participarea la asemenea paranghelii.

„O fi ceva în neregulă cu mine?”, m-am tot întrebat. Și, încetul-cu încetul, pe alocuri într-un mod diplomatic, pe alocuri vizibil iritată, am renunțat aproape la orice manifestare de acest gen. Am renunțat până și să-mi sărbătoresc ziua de naștere cu mese întinse și oaspeți de tot felul. Un calcul simplu mi-a demonstrat: o petrecere în toată legea costă cam jumătate din prețul unei vacanțe. Și am ales să călătoresc, să merg la un spectacol – e frumos și sănătos.

În aceste zile, am dat de un text al unui psiholog exact pe sufletul meu: „Perioada de sărbători ar trebui să fie una fericită, plină de voie bună și de momente frumoase petrecute alături de cei dragi. Dar acest lucru este doar un vis frumos… Ceea ce nimeni nu-ți spune este că sărbătorile sunt depresive. Dar partea urâtă a sărbătorilor nu este profitabilă pentru a fi scoasă în față”.

Ia să-mi spuneți: nu ați simțit niciodată stresul creat de responsabilități (planificarea meselor, prepararea bucatelor, oferirea de cadouri, alegerea hainelor și multe altele), oboseala fizică și psihică, create de diversele  interacțiuni sociale (vizite la nănași, la cumetri, invitați acasă, petreceri „corporative” etc.)?

Apoi, după ce se încheie sărbătorile, începem a număra bănuții din buzunare și, de obicei, stresul se accentuează. Începem să batem la ușa doctorilor, telefoanele nu contenesc la Urgența Medicală…
Paradoxul e că nu ne indignăm că am cheltuit banii aiurea așa cum ne indignăm că ne-au venit facturi mari la energia electrică sau la gaze, că au crescut prețurile la tot ce e posibil, știind foarte bine cu toții că această criză a fost generată de războiul Federației Ruse împotriva Ucrainei.

Sunt sigură că mulți gândesc la fel ca mine, doar că le este cumva incomod și rușine s-o spună. „Toți sărbătoresc, se bucură, iar eu să fiu cioara albă?”, se întreabă aceștia. Și decid să se lase duși de val, să perpetueze aceste obiceiuri deloc sănătoase din punctul meu de vedere.
Oare nu credeți că ar trebui să ne învățăm să mai spunem și NU, să avem grijă de noi, ceea ce ar însemna să facem exact ceea ce ne dictează inima și sufletul, nu ceea ce dictează „moda” sau gura lumii.

Dacă îmi place să stau de sărbători sub pătură, cu o ciocolată caldă, citind o carte sau vizionând o emisiune la televizor, de ce să n-o fac? Sau dacă îmi place să-mi iau rucsacul în spate și să pornesc la drum, de ce să renunț la această plăcere de dragul nu știu căror sărbători?
Cineva ar putea să-mi reproșeze că orice sărbătoare e un prilej de întâlnire cu oamenii dragi, e un prilej de socializare într-un alt fel de anturaj. O fi așa. Dar de ce trebuie să așteptăm neapărat o sărbătoare, ca să ne întâlnim cu oamenii dragi nouă? De ce trebuie neapărat să întindem mese copiase de dragul unor astfel de întâlniri?

Sper că, prin aceste gânduri ale mele, nu i-am lezat cu nimic pe cei care așteaptă cu sufletul la gură orice sărbătoare și sunt gata să se sacrifice pentru ea. E dreptul fiecăruia să aleagă ce și cum să facă.