Nou în justiție: la Ungheni măsurile de protecție în cauzele de violență în familie se examinează prin videoconferință

De mai bine de o lună, Judecătoria Ungheni utilizează sistemul de videoconferință pentru a examina cauzele care se referă la aplicarea măsurilor de protecție în cazurile de violență în familie. Despre asta s-a anunțat la ședința Consiliului Consultativ creat la Judecătoria Ungheni, unde au fost puse în discuție punctele slabe și cele forte ale acestei proceduri. Vasile Șchiopu, președintele Judecătoriei Ungheni a venit cu propunerea ca și cauzele propriu-zise de violență în familie să fie examinate, treptat, prin intermediul videoconferinței.

Grație utilizării sistemului de videoconferință, victimele violenței din localitățile raionului Ungheni, dar și Nisporeni, vor avea posibilitatea să participe, de la distanță, în ședința de judecată, astfel fiind scutite de cheltuielile de transport, de stres psihologic și alte inconveniențe.

„Au fost examinate două cauze privind violența în familie prin sistemul de videoconferință. Pe una dintre ele am examinat-o eu. Mi se pare o alternativă bună, deoarece reieșind din situația complicată în care ne aflăm, acest lucru permite persoanei implicate în proces, care și așa se află într-o stare defavorizată, să fie scutită de anumite cheltuieli și de stres. Mai ales că se produc schimbări majore și în domeniul tehnologiilor moderne, ar trebui să ne gândim să aplicăm și aceste metode”, spune Vasile Șchiopu.

În așa mod, partea la proces va putea să se prezinte la primăria din localitate, la ora stabilită și să participe la ședința de judecată în prezența autorității tutelare ori a asistentului social. Judecătoria Ungheni dispune de echipamentul necesar pentru a desfășura videoconferința, iar acest fapt îi permite să întreprindă pașii următori privind extinderea utilizării acestei metode și în procedura civilă, cauze de contencios administrativ și insolvabilitate. La rândul ei, autoritatea tutelară, în cazul dat – primăria, va pune la dispoziția victimei un calculator dotat cu cameră video și conexiune la internet. „În orice primărie noi putem audia participanții la proces”, a mai menționat Vasile Șchiopu.

Dificultăți

Totuși, fiind nouă atât pentru judecători, cât și pentru administrația publică locală, metoda a generat la început anumite dificultăți de ordin tehnic. „Victimele care urmau să fie protejate de violența în familie urmau să fie audiate în sediul primăriei din localitate. Inițial, angajații primăriei nu au înțeles care sunt cerințele legale privind aspectul examinării. Până le-am explicat, am pierdut timp. Plus la aceasta, nu dispuneau de echipamentul necesar, iar ca să depășim situația, am utilizat telefoanele mobile”, a mai spus Vasile Șchiopu.

Pentru a remedia aceste lacune, reprezentanții Judecătoriei Ungheni se vor întruni, în scurt timp, într-o ședință cu președinții de raion din cele două raioane vizate, dar și cu primarii localităților pentru a-i informa despre aspectele legale ale acestei proceduri.

 Notă: În perioada 1 ianuarie – 31 octombrie curent, Judecătoria Ungheni a examinat 78 de cereri privind aplicarea măsurilor de protecție în cazurile de violență în familie. Majoritatea victimelor sunt femei din mediul rural. Cele mai răspândite măsuri aplicate agresorilor de către judecătorie au fost obligarea de a părăsi temporar locuința comună sau de a sta departe de locuința victimei;

obligarea de a sta departe de locul aflării victimei, la o distanță ce ar asigura securitatea acesteia, excluzând orice contact vizual cu ea și copiii. Interzicerea oricărui contact, inclusiv telefonic, prin corespondență sau în orice alt mod cu victima, copiii acesteia, cu alte persoane dependente de ea, dar și interzicerea de a se apropia de anumite locuri: locul de muncă al victimei, locul de studii al copiilor, alte locuri determinate pe care persoana protejată le frecventează.

 


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *