O nouă ediție a ”Zilelor Filmului Românesc” a ajuns la Călărași

Sursa foto: Facebook / Zilele Filmului Românesc la Chișinău

Admiratorii filmului românesc s-au adunat și în acest an la un eveniment cinematografic de suflet, ajuns la cea de-a III-a ediție la Călărași și la cea de-a VIII-a ediție în întreaga țară. Vorbim despre ”Zilele Filmului Românesc”, care au adunat la Casa Raională de Cultură ”Ion Ungureanu” cinefili de toate vârstele, în număr și mai mare față de anii trecuți.

În debutul evenimentului, cei de față au fost salutați de către Dumitru Grosei, coordonatorul general al ”Zilelor Filmului Românesc”, dar și de gazde: Sergiu Artene, vicepreședintele raionului Călărași și Dumitru Trifan, șeful Direcției Cultură și Turism.

Sergiu Artene a mulțumit organizatorilor pentru oportunitatea oferită publicului călărășean, pe care l-a caracterizat ca fiind dornic de a savura de fiecare dată din cele mai reprezentative pelicule turnate dincolo de Prut. ”Zilele Filmului Românesc sunt un bun prilej de a ne aduna laolaltă toți cei care simțim și gândim românește”, a punctat vicepreședintele.

Cel mai numeros public a fost cel format din copiii și părinții care au venit să savureze din aventurile filmului ”Străjerii Deltei” (2021), realizat de Liviu Mărghidan. Cei mici au râs cu hohote, urmărindu-i cu mult interes pe tinerii actori care au reușit să supraviețuiască în sălbăticie, au exclamat pe alocuri, au aplaudat, iar cei mai isteți dintre ei au primit chiar și daruri din partea organizatorilor, după ce și-au împărtășit impresiile despre film.

Tot în data de 15 octombrie, de la San Sebastian, unde a fost inclus în secțiunea competițională New Directors, a ajuns la Călărași filmul „Marocco” (2021), în regia lui Emanuel Pârvu. Filmul, care urmărește destinele a două iubiri ce ajung în situații de viață și de moarte, ca urmare a neîncrederii, i-a ținut pe călărășeni în suspans până la final. Oamenii au mers acasă bucuroși că s-au putut detașa de rutina zilnică, măcar preț de o oră și jumătate cât a durat filmul.

”Zilele Filmului Românesc” au continuat și duminică, când special pentru iubitorii de cinema au fost proiectate filmele “Senatorul melcilor” (1995, regia Mircea Daneliuc), dar și “Crai nou” (2021), regizat de Alina Grigore. Și de această dată spectatorii s-au arătat interesați de peliculele urmărite și au lăudat intenția organizatorilor de a promova cele mai apreciate filme românești și în rândul cineaștilor de la noi.

Potrivit lui Dumitru Trifan, șeful Direcției Cultură și Turism Călărași, evenimentul cinematografic a reunit în weekend-ul trecut la Casa raională de Cultură din Călărași peste două sute de persoane. Aceștia și-au exprimat speranța că și la edițiile care vin caravana filmelor românești va poposi la Călărași. ”Ne bucură faptul că oamenii au fost în acest an mult mai receptivi decât la edițiile anterioare. Chiar este un eveniment care merită toată aprecierea celor îndrăgostiți de cinematografie. Ne onorează faptul că organizatorii aleg să includă orașul Călărași pe harta localităților în care ajung ”Zilele Filmului Românesc”, a mai adăugat Dumitru Trifan.

Evenimentul a fost organizat de Asociaţia Cineaştilor Independenţi ALTERNATIVE CINEMA din Republica Moldova și Casa de producţie ROVA FILM din România.

Proiectul este realizat cu sprijinul: Departamentului pentru Relația cu Republica Moldova, Ministerului Culturii al Republicii Moldova, Centrului Național al Cinematografiei din Republica Moldova, Institutului Cultural Român „Mihai Eminescu” la Chișinău și Uniunii Cineaștilor din România.

În această perioadă aceleași filme au putut fi văzute la Bălți și Soroca, iar în scurt timp vor ajunge la Nisporeni  și la Cahul.

Doina Chicu

 


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *