FOTO | 40 grăniceri “recalificaţi” au primit diplome
Colaboratorii Serviciului Grăniceri au participat, astăzi, 17 iunie, la ceremonia de înmînare a Diplomelor de calificare profesională suplimentară a proiectului “Recalificarea personalului militar din Republica Moldova”, care se află la cea de-a doua etapă.
Evenimentul a fost organizat de către Misiunea în Moldova a Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE), în parteneriat cu Camera de Comerţ şi Industrie şi Academia de Studii Economice din Moldova.
La ceremonie au fost prezenţi Ambasadorul Misiunii OSCE în Republica Moldova, Philip Remler, consilierul pe probleme militare şi politice al Misiunii OSCE în RM, Maurice Dunand, directorul general al Serviciului Grăniceri, Roman Revenco, viceministrul Apărării, Igor Panfile, reprezentanţi ai Ministerului Afacerilor Interne, coordonatorii proiectului din partea CCI şi ASEM, militari, cadre didactice.
În partea a doua a proiectului au fost instruite 84 persoane din Chişinău, Ungheni şi Cahul – militari ce îndeplinesc serviciul prin contract şi ofiţeri în rezervă.
Proiectul “Recalificarea personalului militar din Republica Moldova” a fost semnat de Guvernul Republicii Moldova şi OSCE, în iunie 2010, iar Camera de Comerţ şi Industrie şi Academia de Studii Economice au fost selectate pentru a-l implementa.
Proiectul are scopul de a oferi asistenţă ofiţerilor în rezervă și militarilor care îndeplinesc serviciul prin contract pentru ca aceştia să fie reintegraţi mai uşor social şi profesional.
Sursa: Serviciul Grăniceri al Republicii Moldova
Lasă un răspuns