Un grup infracțional care era specializat în sustragerea banilor de pe cardurile bancare, a fost destructurat la Ungheni
Procurorii din cadrul Procuraturii raionului Ungheni în comun cu angajații Inspectoratului de Poliție Ungheni și ofițerii de investigație a Inspectoratului Național de Investigații al IGP, precum și în colaborare cu angajații Administrației Naționale a Penitenciarelor, au destructurat activitatea criminală a unui grup infracțional specializat în sustragerea mijloacelor financiare de pe cardurile bancare ale cetățenilor, scrie procuratura.md
Ca urmare a acțiunilor întreprinse s-a stabilit că, în perioada lunii octombrie 2021 – până în luna iulie anul curent, un grup infracțional de persoane, prin intermediul aplicației ”Messenger” de pe contul de Facebook a victimelor, acționând în scopul însușirii banilor de pe cardul bancar, prezentându-se cu nume și prenume fals, obțineau de la acestea în mod fraudulos, numărul cardului bancar, inclusiv și codul CVV, de pe care, ulterior, prin metoda retragerii numerarului, au deposedat 22 persoane fizice de mijloace bănești, în valoare totală de peste 300 mii lei.
La fel, s-a stabilit că, organizatorii acestor infracțiuni se află în detenție în instituțiile penitenciare din Republica Moldova. Activitatea lor fiind bine determinată, iar fiecare membru al grupării criminale având rolul său în comiterea infracțiunii și persoane de încredere aflate la libertate.
Totodată, în scopul acumulării probatoriului, au fost efectuate percheziții la domiciliile persoanelor suspecte, unde au fost depistate și ridicate telefoane mobile și mai multe carduri bancare.
Ca rezultat al măsurilor întreprinse, doi suspecți au fost reținuți penal, unul fiind ulterior plasat în arest preventiv pe un termen de 30 de zile, iar a treia persoană la moment este condamnată și se deține într-un penitenciar din țară.
Precizăm că, în continuare, se întreprind măsuri pentru a stabili toate persoanele implicate, precum și victimele care au suferit în urma acțiunilor infracționale.
Lasă un răspuns