Performanță remarcabilă înregistrată de călărășeni de Ziua Internațională a Muzeelor
De Ziua Internațională a Muzeelor, care se sărbătorește la 18 mai, călărășenii s-au învrednicit de două premii din partea Ministerului Culturii.
Astfel, trofeul în domeniul muzeografiei i-a fost oferit Tatianei Popa, fondatoarea muzeului „Casa Părintească” de la Palanca, iar Muzeul de Istorie și Etnografie „Dumitru Scvorțov-Russu” din orașul Călărași s-a învrednicit de Trofeul Ministerului Culturii pentru acțiuni de promovare și includere a patrimoniului cultural în circuitul turistic național și internațional.
„În spatele unui trofeu sau diplomă, stă o muncă de echipă. O echipă ce a știut să muncească uneori din umbră, alteori in prima linie. E greșit să crezi că o singură persoană își are merite și că face mai mult decât alții. De aceea dedic toate meritele și diplomele, echipei mele, cu care am împărțit ultimul an cele mai grele și stresante zile”, a scris pe rețele, Mariana Iurcu, muzeografă și ghid turistic la Muzeul de Istorie și Etnografie din Călărași.
Ceremonia de decernare a Premiilor Ministerului Culturii în domeniul muzeografiei a avut loc la Muzeul Național de Artă al Moldovei, cu ocazia Zilei Internaționale a Muzeelor, marcată anual în data de 18 mai.
Lasă un răspuns