O familie din Bravicea și-a transformat casa părintească într-o pensiune turistică

Sursa foto: Gheorghe Pruteanu

Duminică, 15 mai, de Ziua Internațională a Familiei, la Bravicea a fost inaugurată Pensiunea turistică ”Căsuța de vacanță a Tatianei”. Aceasta este rodul muncii familiei lui Tatiana și Dumitru Dianu, care au transformat casa părintească într-o pensiune turistică.

”Tatiana și Dumitru au înțeles și mai profund că dulcea casă părintească poate aduce oricui și oricând mângâiere sufletului, rătăcit prin meleaguri străine. Este un strigăt și-o chemare vie”, a scris pe rețelele de socializare, Nadia Pruteanu-Sobol, profesoară de limbă și literatură română.

Acest proiect a fost susținut de rude, prieteni și instituțiile publice locale: Primăria Bravicea, Casa de Cultură, Școala de Arte, biblioteca „George Munteanu”, „Muzeul Satului”; de Lucia Beiu, reprezentantul Organizației pentru dezvoltarea sectorului IMM (ODIMM), în cadrul căreia Tatiana a beneficiat de susținere financiară.

În această vară, pensiunea urmează să amenajeze o piscină și un teren de joacă pentru copii, asfel va fi diponibilă pentru toți doritorii.

Sărbătoarea s-a finalizat cu o masă de sărbătoare, oferită de gazdele primitoare și un concert de cântec și dans, sub bagheta lui Boris Iurcu susținut de trompetistul Ion Ciubotaru.

Editor: Gabriela Boxan


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *