La Călărași a fost lansat un Centru de informare turistică
Un eveniment memorabil s-a ținut marți, 3 mai, în curtea Muzeului de Istorie și Etnografie ”Dumitru Scvorțov-Russu” de la Călărași. Un Centru de Informare Turistică a fost lansat în prezența mai multor oaspeți și autorități, iar cei de față au lăudat strădania gazdelor în încercarea de a face cunoscute tot mai multe obiective turistice de pe harta orașului și cea a raionului. Astfel, de acum încolo turiștii ajunși în raion vor putea afla informații despre împrejurimile Călărașilor și despre punctele turistice demne de vizitat, dar care la moment se află într-un con de umbră.
La activitatea de inaugurare a Centrului de Informare turistică au fost invitați reprezentanți ai Primăriei Călărași, Ministerului Culturii, Agenției de Investiții, Asociației Naționale pentru Turism Receptor și Intern, Primăriei municipiului Ungheni, Agențiilor de turism și servicii hoteliere, și alți oaspeți.
De altfel, centrul de la Călărași a fost primul care s-a inaugurat, din rețeaua de șapte centre de informare turistică amenajate în țară pe bani europeni. În cadrul proiectului, centrul a fost dotat cu standuri demonstrative, un televizor, dar și cu mobilier. Toate astea au fost posibile grație implicării muzeului într-un proiect lansat de Agenția de Dezvoltare Regională (ADR) Centru, în parteneriat cu Asociația de Dezvoltare a Turismului în Moldova și Asociația de Cooperare Transfrontalieră „Euroregiunea Dunărea de Jos”. Iar scopul proiectului este de a crește vizibilitatea patrimoniului transfrontalier cultural și istoric al Regiunii Centru din Republica Moldova și al județului Galați din România.
Pe lângă dotările enumerate mai sus, în cadrul proiectului au fost organizate un șir de sesiuni de instruire, dar și alte activități de consolidare a capacităților pentru personalul din muzee, astfel încât să capete abilități îmbunătățite de prestare a serviciilor de ghidare a turiștilor în zonă.
„Avem în raion locații și instituții cu un potențial turistic deosebit, iar acest proiect este exact mâna de ajutor de care avea nevoie domeniul turismului local. Avem toată încrederea că centrul va funcționa și va fi unul de succes”, a spus, în debutul evenimentului, muzeografa Mariana Iurcu. Ea a mai adăugat că din anul 2015, atunci când muzeul și-a deschis ușile pentru vizitatori, pe aici au trecut numeroși turiști care își doreau să afle ce alte locuri bune de vizitat mai există în raionul Călărași. ”Anume în aceste situații am conștientizat cât de important este să avem la îndemână niște hărți turistice, niște cărțulii, broșuri, dar mai ales un centru informațional”, a mai adăugat ea.
Prezent la eveniment, Vladimir Susarenco, viceprimarul orașului, a mulțumit finanțatorilor pentru oportunitatea oferită dezvoltării turismului călărășean, făcând și o trecere în revistă a altor proiecte de impact finanțate de ADR Centru la Călărași în ultimii ani. ”Până ca muzeul din Călărași să ajungă să arate așa cum este la moment a fost cale lungă. Autoritatea publică locală este alături de instituție, susține ideile angajaților de aici, le cunoaște succesele, dar și necesitățile de dezvoltare. Suntem bucuroși să asistăm astăzi la inaugurarea unui centru modern, menit să promoveze și mai mult localitatea pe care ne-o dorim cu toții mai prosperă”, a menționat viceprimarul.
La rândul său, Lilia Țurcan, manager de proiect și specialist în cadrul Agenției de Dezvoltare Regională Centru, s-a arătat încrezătoare că centrul din Călărași este pe mâini bune. ”În anul 2019, atunci când ne-am propus să amenajăm câte un centru în cele mai reprezentative muzee din centrul Republicii Moldova, am fost siguri că la Călărași va exista unul. Și asta pentru că aici am descoperit deschidere și profesionalism”, a spus ea, menționând că pe această cale vor fi atrași mai mulți turiști la Călărași.
Proiectul „MuseumInfoTur – Valorificarea și sporirea vizibilității patrimoniului cultural și istoric în cadrul rețelei transfrontaliere de muzee – Centre de Informare Turistică”, este finanțat de Uniunea Europeană prin Programul Operațional Comun România – Republica Moldova 2014 – 2020. Acesta este finanțat de Instrumentul European de Vecinătate (ENI) și are o valoare totală de 98.910.00 euro, fiind axat pe dezvoltarea capacităților muzeelor și ale altor instituții relevante prin crearea centrelor de informare turistică a opt zone reprezentative.
Doina Harea
Lasă un răspuns