Soiurile de grâu autohton oferă mai multe avantaje faţă de cel de import, spun agricultorii
Secretul unei roade mai bogate constă, spun producătorii, în utilizarea unor soiuri adaptate la conditiile climaterice din Republica Moldova, care au o rezistenţă la secetă și îngheț, precum și prețul de achiziție este mai accesibil.
Agricultorul Nicanor Buzovoi, din Pîrlița, dar și președintele Asociației Producătorilor de Cereale, cultivă de mai mulți ani grâu de soiuri autohtone și spune că acestea oferă o serie de avantaje importante față de cele de import.
Acesta susține că sub aspectul productivității, chiar dacă cedează puțin semințelor de import, soiurile autohtone pot oferi totuși un avantaj economic. Acesta depinde în general de efectuarea la timp a lucrărilor și de respectarea în totalitate a recomandărilor agro-tehnologice.
În condițiile în care toamna trecută nu au fost ploi și a fost semănat în sol uscat, cel puțin pe terenurile întreprinderii pe care o conduce, grâul a răsărit deja primăvara, iar în prezent este la etapa de înfrățire. Din această cauză, recolta ar putea înregistra o scădere cu 10-20 la sută, însă depinde de mai mulți factori, inclusiv cultura premergătoare, calitatea solului, și ar putea fi compensată chiar și de condițiile agro-meteorologice.
„Soiurile autohtone fac față, sunt bune, iar prețul de achiziție a materialului semincer e mai convenabil. Folosesc nu doar semințe de grâu, ci și de porumb autohtone. Am avut și 7,5 tone la ha de grâu, iar la porumb anul trecut am recoltat 11 tone de grăunțe la hectar”, a menționat Nicanor Buzovoi.
La Pîrlița, soiurile de grâu obținute de Institutul de Cercetări pentru Culturile de Câmp „Selecția” sunt cultivate încă din 1953, iar în acest sezon agricol au fost însămânțate peste 400 de hectare de teren.
Lasă un răspuns