Femeile din Călărași au posibilitatea să facă gratuit screeningul mamar

Imagine simbol

Femeile din Călăraşi cu vârstele cuprinse între 50 și 70 de ani, cu sau fără asigurare medicală, au posibilitatea să facă gratuit screeningul mamar ce ajută la depistarea patologiilor glandelor mamare. Acest serviciu este deja disponibil atât în raionul Călăraşi cât şi în raionul Străşeni, unde tehnicieni au efectuat mamografia la peste 200 de femei. În total specialiştii de la Institutul Oncologic vor ajunge în 12 raioane.

Astfel, în perioada 11-15 aprilie, echipele mobile de medici specialiști vor oferi în raioanele Călărași și Strășeni consultaţii profilactice gratuite, acoperite din mijloacele financiare ale fondului măsurilor de profilaxie al Companiei Naţionale de Asigurări în Medicină.

În urma efectuării mamografiei digitale a ambelor glande mamare, imaginile radiologice sunt transmise medicilor imagiști de la Institutul Oncologic, care se ocupă de descrierea lor. Iar în cazul în care se depistează unele afecţiuni ale glandelor mamare, femeile vor fi consultate de către medicii mamologi de la Centrul Consultativ Diagnostic (CCD) al Institutului Oncologic.

Screeningul mamar sau mamografia este o tehnică imagistică de investigație care se folosește frecvent pentru a depista tumorile sânilor și alte modificări ale acestora, în stadii incipiente, atunci când femeile nu au simptome. Examinarea radiologică se recomandă să fie realizată o dată la doi ani.

Potrivit specialiștilor, la femeile din Republica Moldova, cel mai frecvent este diagnosticat cancerul mamar. Anual, peste 1000 de femei sunt diagnosticate cu cancer mamar în Moldova. Această afecțiune oncologică are, însă, cele mai înalte șanse de vindecare dacă este depistată la timp și tratamentul se inițiază imediat.

Menționăm că, în țara noastră, mortalitatea prin cancerul mamar se situează pe locul trei, după cancerul pulmonar și cel colorectal. În total sub supravegherea medicilor fiind aproximativ 10 mii de femei.

Începând cu 28 martie 2022, de astfel de examene profilactice au beneficiat 332 de femei.

Pentru realizarea screeningului mamar, în anul 2022, în fondul măsurilor de profilaxie al CNAM au fost prevăzute circa 2,5 milioane de lei.

Editor: Gabriela Boxan


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *