Premieră la Călărași. A fost lansată prima carte dedicată unui sector al orașului
”Karabliu călărășean – Mister și Istorie” – este titlul unei monografii pe care o pot răsfoi toți călărășenii interesați de istoria localității, dar mai ales cei care au o legătură nemijlocită cu sectorul orașului numit de toți ”Karabliu” (sau Corăbioara). Cartea a fost lansată duminică, 9 ianuarie, în incinta Incubatorului de Afaceri din orașul Călărași și este prima carte dedicată unui sector din oraș.
Inițiativa de a scrie o monografie despre această regiune a orașului i-a venit acum un an preotului Dumitru Rusu, părintele spiritual al comunității religioase „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din orașul Călărași, atunci când lucra la monografia ”Satul meu Nișcani… Un destin… O istorie… ”.
Preotul, care s-a născut și trăiește la Nișcani, a reușit acum aproape zece ani să construiască, alături de enoriași, o frumoasă biserică în regiunea Karabliu. ”M-am gândit să fac cartea în primul rând pentru a scoate în evidență lucrurile frumoase din sectorul în care slujesc, dar și pentru a contribui la combaterea unor prejudecăți legate de sectorul respectiv. Din păcate mulți călărășeni au o imagine eronată despre sectorul dat, mai ales din considerentul că în zonă au existat comunități numeroase de evrei, dar și de romi. Mi-am propus astfel să scoatem sectorul din anonimat și să demonstrăm tuturor că aici au existat și mai există oameni deosebiți, care au reușit să facă multe de-a lungul timpului”, a spus Dumitru Rusu.
În prima parte a cărții autorul a descris istoria întregului oraș și, în mod special a sectorului Karabliu. Părintele povestește că nu a fost deloc ușor să obțină informații ample, mai ales din cauza faptului că aici, spre deosebire de familiile cu tradiții de veacuri de prin sate, nu prea găsești neamuri bine înrădăcinate, pentru că fenomenul migrației a existat mai mereu.
Din carte, cititorii pot afla că cea mai dureroasă pată din istoria sectorului au reprezentat-o alunecările de teren ce s-au produs în anii 1973 și 1976. ”Acele intemperii au rămas ca o mare durere pentru mai multe familii ce-și făcuse case în Karabliu. Tot din cauza aceasta aici nu s-a mai construit nici școala și nici grădinița care fuseseră promise de autorități”, menționează Dumitru Rusu.
Cartea abundă în amintiri povestite de localnici, dar și de foști absolvenți ai vechii Școli Pedagogice care se afla în regiunea dată. O mână de ajutor a fost oferită și de angajații Muzeului de Istorie și Etnografie ”Dumitru Scvorțov-Russu”, care i-au pus la dispoziție autorului mai multe date și materiale istorice.
Titlul cărții conține cuvântul ”mister” – fapt deloc întâmplător, după cum spune părintele. ”Rămâne o enigmă numele pe care-l poartă regiunea, dar și multe alte detalii pe care nu am reușit să le scoatem la suprafață în această primă carte despre sector. Din unele surse, toponimicul ar proveni de la cuvântu ”Karo”, care în limba țigănească s-ar traduce ”negru”. Nu putem exclude această versiune pentru că aici au existat mereu mulți locuitori de etnie romă, lucru care continuă și astăzi. O altă legendă răspândită se referă la istoria unui corăbier de origine ucraineană care a venit și și-a făcut casă în sectorul dat, fapt ce ar fi dat numele de Karabliu”, a povestit preotul, care a conchis că fiecare legendă are dreptul său la viață.
La evenimentul de lansare au venit mai multe persoane care s-au născut și au crescut în regiunea Karabliu, dar și alți oaspeți, printre care reprezentanți ai instituțiilor de învățământ și de cultură din oraș. Startul evenimentului a fost dat de un grup de copii de la Liceul Teoretic ”Vasile Alecsandri” din orașul Călărași, care au recitat poezii, au cântat și au colindat. Toți participanții veniți la festivitate au admirat talentul de bun povestitor al părintelui Dumitru Rusu și i-au urat inspirație pentru a scrie și alte cărți.
”Mi-aș dori ca această carte să fie un soi de zestre spirituală pentru anii care vin. Am descoperit o asemenea tradiție la Nișcani, acolo unde pe timpuri, la nuntă părinții dăruiau neapărat mirilor, pe lângă alte bunuri și, o carte. Generații vor trece și poate unii vor răsfoi această carte și se vor mândri că sunt din acel sector. Îmi doresc din suflet ca această monografie să fie o reabilitare pentru sectorul dat, afectat de intemperii și etichete, iar localnicii să se mândrească că au și ei oameni gospodari care pot fi reprezentați cu cinste”, a conchis părintele Dumitru Rusu.
Doina Harea
Lasă un răspuns