„Neamul Şoimăreştilor” a creat punţi la Călăraşi
Vizita din 7 decembrie pe care a făcut-o Vasile Șoimaru, doctor în economie, semnatar al Declarației de independență, dar și deputat în Parlamentul Republicii Moldova, la Liceul Teoretic ”Mihail Sadoveanu” din orașul Călărași rămâne a fi una memorabilă pentru mai mulți elevi și profesori ai instituției.
Surprinși, elevii au aflat de la actualul deputat în Parlamentul Republicii Moldova, despre o mare pasiune pe care o are față de numele lui Mihail Sadoveanu.
Discuția a fost una foarte relaxată, iar autorul s-a arătat extrem de bucuros că a putut să-și expună gândurile în fața unui public cald, dar mai ales că a venit să completeze frumos suita de evenimente dedicate aniversării a 30 de ani ai liceului, dar și a 60 de ani de la moartea marelui Mihail Sadoveanu.
Vasile Șoimaru s-a declarat călărășean, chiar dacă își are originea în satul Cornova, raionul Ungheni. ”Când m-am născut eu, acum 72 de ani, Cornova era parte din Bravicea, așa că mă pot declara un călărășean veritabil, la fel ca voi toți”, a subliniat dânsul.
Cartea ”Neamul Șoimăreștilor”, în care deputatul și-a regăsit vița de ”șoimar”, l-a urmărit încă de prin clasa a șasea. Prima carte a descoperit-o la un unchi de-al său, care se lăuda consătenilor că şi-a descoperit neamul între acele coperţi. „ Am savurat opera „Neamul Şoimăreştilor” într-o singură noapte şi am rămas uluit. Am admirat fotografiile, dar şi fiecare cuvânt scris. Nu cunoşteam atunci despre vizitele lui Sadoveanu prin părţile locului, iar ceea ce am descoperit mi-a marcat viaţa. Au urmat peste 42 de ani de alergat prin toate arhivele și bibliotecile ca, într-un final, în anul 2003 să pot ţine în mâini o altfel de carte „Neamul Şoimăreştilor”, o monografie cu documente, plină de fotografii, de dialoguri avute cu descendenții Şoimăreştilor, la finalul căreia am construit şi un arbore genealogic pe o perioadă de nu mai puţin de 500 de ani”, a declarat Vasile Şoimaru.
Vasile Şoimaru a adus cu sine la Călărași o colecție impresionantă de aproximativ 33 de ediții ale cărții ”Neamul Șoimăreștilor”, dintre care prima din 1913, reconstituită chiar de el după un model descoperit la Biblioteca Universitară din București și fotografiată filă cu filă. „Dacă ai un vis, trebuie să te ţii de el până la capăt”, a mai punctat dânsul.
Cei de la Liceul Teoretic „Mihail Sadoveanu” s-au îmbogăţit la rândul lor nu doar cu o serie de cunoştinţe despre patronul spiritual al instituţiei, ci şi cu o frumoasă donaţie de carte, dar şi de hărţi, oferite cu generozitate de autorul Vasile Şoimaru, membru al Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova. Acesta le-a promis că va reveni în cel mai scurt timp cu o nouă vizită la Călăraşi, tot la casa ce poartă numele „Ceahlăului literaturii române”.
Doina Harea
Lasă un răspuns