De vorbă cu Vasile Grecu, colonel în rezervă,despre viața de polițist, imaginea poliției, corupția și ce poate face o femeie-ministru de interne

La începutul lunii august, Vasile Grecu, omul care și-a dedicat viața poliției, a împlinit 70 de ani. Cu această ocazie, „în semn de recunoștință pentru meritele față de stat și societate”, i s-a conferit gradul de colonel. Noi l-am luat la întrebări, căci cine altul ar putea mai bine să dea răspunsuri în cunoștință de cauză?  

Ați absolvit Facultatea de filologie la Bălți. Cum ați ajuns de la profesor de limbă română la poliție?
Facultatea am absolvit-o în 1972. Am lucrat profesor la Morenii Noi, director de școală la Zăzulenii Vechi, apoi am fost cooptat, cum era pe timpuri, în activitatea comitetului raional al comsomolului, unde am ajuns ulterior prim-secretar. Peste doi ani, am fost înrolat în armată. Acolo, fiind ofițer, eram responsabil de educația tineretului, căci în unitatea respectivă, din Nikolaev, activa o școală de sergenți. Când m-am demobilizat, comitetul raional de partid a decis să mă trimită la comisariatul de poliție, unde lucrurile, la acel moment, erau deplorabile. Acolo am fost responsabil de cadre. După mine, în acea perioadă, se punea un mare accent pe cadre, iar acea politică era bună și dădea rezultate. În cinci ani, împreună cu șeful Comisariatului de poliție, am reușit să ajungem printre cei mai buni în republică.

Ați acceptat funcția respectivă de bună voie? Sau trebuia să execuți ceea ce-ți spunea partidul?
Pe atunci nimeni nu te întreba dacă vrei sau nu. M-au chemat și mi-au zis: „Trebuie”. Am spus-o de mai multe ori: parcă m-au aruncat cu parașuta și am nimerit la miliție, cum se numea pe atunci. Cu toate acestea, am reușit multe.

Spuneți-mi sincer: ați visat vreodată în copilăria dumneavoastră să fiți polițist sau așa au fost circumstanțele?
Am avut și așa gânduri. Fiind deja pedagog, mă gândeam să mă angajez la inspecția pentru minori. Era, pe atunci, o structură bine pusă la punct cu 11 angajați. Se lucra intens, se desfășura o activitate de profilaxie foarte bună; de aceea și numărul infracțiunilor printe minori era mai mic. Acum lucrează în domeniu o singură persoană. Ce poate reuși? Nu cred că e bine. Reieșind din situația de azi, eu cred că trebuie să fie mult mai mulți specialiști, căci este mult de lucru.

Câți ani ați lucrat în poliție?
25 de ani, în care am obținut titlul de „Eminent al poliției” și medalia „Pentru serviciul impecabil la straja ordinii publice”, în 1994. După ce m-am pensionat, am continuat să ajut poliția, am fost responsabil de garda populară în cadrul Primăriei Ungheni, o structură benevolă, care s-a remarcat nu doar pe loc, ci și la nivel național. Pentru aceasta mi s-a conferit medalia „Meritul civic”.

Făcând o retrospectivă a activității dumneavoastră, care considerați că au fost cele mai mari realizări?
Mă mândresc cu faptul că, fiind responsabil în poliție de resursele umane, am reușit să cooptez oameni onești, devotați, adevărați profesioniști. Aveam criteriile mele de selectare: fizicul (să fie îngrijit, înălțimea de cel puțin 1,70 m), capacitățile intelectuale și, la stadion, să treacă examenul de sport. Poate unora nu le prea plăcea, voiau să ajungă în poliție cu pile. La mine nu mergea. De aceea discipoli de-ai mei au ajuns departe: Leo Mînzatu a ajuns șeful statului-major al MAI, Vladimir Botnari – viceministru, Mihai Dereniov – comisar. Consider că nu am muncit degeaba.

Ce s-a întâmplat cu poliția noastră, că, pe parcursul  anilor, și-a pierdut și imaginea, și credibilitatea?
Din punctul meu de vedere, calitatea oamenilor care vin în poiliție acum lasă de dorit. Disciplina șchiopătează.

Este paradoxal acest lucru, dat fiind faptul că avem o academie de poliție. Pe vremuri, nu era o instituție de învățământ superior care să pregătească specialiști pentru poliție.
Vă spun din experiența proprie. Eu sunt profesor de specialitate. Deci, am venit în poliție fără o pregătire specială, dar am muncit mult, astfel că în zece ani i-am întrecut pe mulți dintre cei mai vechi. Unii chiar glumeau: „Învățătorul ne învață pe noi cum să lucrăm în poliție”. Pe atunci era o concurență sănătoasă între angajații poliției. Sper ca acum să se mai schimbe câte ceva în bine. Intențiile sunt serioase parcă.

Apropo, ce părere aveți despre faptul că în fruntea MAI a ajuns o femeie? E prima dată în istroria Republicii Moldova.
Acest lucru se practică în multe țări și rezultatele-s bune. Chiar m-am gândit la doamna ministră – ea a lucrat în sistem, cunoaște ce se întâmplă și care-i specificul. Am auzit că e foarte principială și responsabilă. Cred că va reuși. Repet, eu salut femeile în posturi de conducere, inclusiv în MAI. Dă Doamne să se descurce, să schimbe lucrurile în bine și să ridice autoritatea poliției. Totodată, să aibă grijă de polițiști ca să fie dotați cu echipamentul necesar, să fie remunerați corespunzător. Doar atunci poți cere de la ei. Dacă polițistul nu are concediu, nu are un salariu decent, nu are echipament performant, sigur că nu va da randament maxim. Și încă ceva important: polițistul trebuie să aibă unde locui în localitatea în care actrivează. Nu e normal ca un polițist de sector să locuiască la Ungheni, spre exemplu, și să lucreze într-un sat situat la 20-30 de kilometri. El trebuie să cunoască fiecare om, să cunoască localitatea, să fie gata să intervină în orice moment, să fie mai aproape de oameni, să existe o conlucrare mai bună cu autoritățile publice locale.

Ce facem cu corupția în poliție?
Corpuția a fost totdeauna, poate nu în așa proporții ca acum. Dacă vreți ca polițiștii să nu fie corupți, trebuie neapărat să li se mărească salariul. Eu cred că un ofițer trebuie să aibă un salariu de 12-15 mii de lei, subofițerii – 7-8 mii. Atunci vor veni și vor rămâne în poliție băieți bine pregătiți. Dacă tu îi dai azi 3000 de lei, ce pretenții poți avea?

Feciorii dumneavoastră v-au urmat calea. Nu ați încercat să-i convingeți să-și aleagă alte profesii?
Eu vreau să vă spun că feciorii de polițiști îs cei mai buni polițiști. Îmi amintesc cum feciorul meu mai mare, Ruslan, își punea chipiul meu de polițist, cum se mândrea cu tata de mic. Acum e locotenet-colonel de poliție. A avut acasă un model, știa că trebuie să te dedici acestei munci. Nu l-am impus eu să pornească pe această cale. A ales-o singur, a învățat la Academia de Poliție din Chișinău, iar eu l-am susținut mereu. Al doilea fecior, Igor, a absolvit Liceul militar din Ploiești, după care Universitatea de Stat din Moldova. A ales să muncească la vamă, un serviciu de mare responsabilitate. Sunt mîndru de ambii copii.

Ce sfat le-ați da actualilor polițiști sau celor care vor să devină polițiști?
Să se gândească foarte bine, fiindcă profesia de polițist presupune foarte multă responsabilitate, curaj, determinare. E o profesie foarte grea și nu oricine rezistă.

Lucia Bacalu