Compania ApaVital Iași va subtraversa râul Prut cu apeducte și va deservi cu apă de bună calitate localități din patru raioane

Compania ApaVital Iași va construi apeducte cu subtraversarea râului Prut pentru a alimenta cu apă potabilă localitățile din raioanele Nisporeni, Ungheni, Glodeni și Fălești. Astfel, compania devine primul operator transfrontalier de apă și canalizare din România, odată cu extinderea activității în Republica Moldova, în condițiile în care prima etapă a acestui program a fost deja demarată.

Potrivit economedia.ro , planurile operatorului pentru următorii patru ani constau în deservirea cu apă potabilă a cel puțin 4 raioane din Moldova și aproximativ 100 de comune, cu o populație de circa 250.000 de locuitori.

Primul pas a fost făcut deja prin lansarea unei licitații care implică realizarea unei subtraversări a râului Prut și a unui dig de protecție, în dreptul localității Măcărești. În această primă etapă, proiectul se adresează locuitorilor din 13 localități aferente raioanelor Ungheni și Nisporeni, ce însumează o populație de aproximativ 30.000 de locuitori.

În următoarele etape ale proiectului vor mai fi realizate încă trei traversări ale râului Prut (două subtraversări și o supratraversare), respectiv: Sculeni (România) – Sculeni (Republica Moldova), Tabăra (România) – Viilor (Republica Moldova) și  traversare pe viitorul pod Ungheni (România) – Ungheni (Republica Moldova).

Extinderea activității operatorului de apă în afara țării a devenit posibilă după ce, la mijlocul lunii mai 2021, guvernele României și Republicii Moldova au semnat, la Chișinău, un acord care reglementează construirea de apeducte.

Întrebat despre volumul total de investiții pe care operatorul îl are în plan pentru alimentarea cu apă a localităților din Republica Moldova, directorul ApaVital Mihai Doruș a evitat să ofere o cifră concretă, afirmând că acest lucru ține de „strategia companiei de dezvoltare și de oportunitățile de piață din Republica Moldova”. În schimb, el a indicat că investiția este de ordinul „zecilor de milioane de lei”.

Compania ApaVital a fost înființată în anul 1991, iar, în ultimii 20 de ani, a înregistrat profit în fiecare an. În 2020, cifra de afaceri a fost de aproape 190 milioane lei, cu un profit de 7,8 milioane lei. ApaVital are peste 1.300 de angajați. Operatorul se află sub autoritatea Consiliului Județean Iași.


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *