Nicolae Sorotinschi: „La fel cum pe lângă casă niciodată nu se termină lucrul, așa e și în orice localitate”!
Nicolae Sorotinschi este primar la al doilea mandat în satul Unțești, Ungheni, dar și președinte al organizației teritoriale a CALM din acest raion. Nicolae Sorotinschi a declarat pentru CALM cum e să activezi în calitate de ales local, ce bucurii poți avea, dar și cum ar trebui să fie o reformă administrativ-teritorială care să producă rezultate benefice pentru cetățeni.
Cum e să activezi în administrația locală?
Sunt foarte multe greutăți. Dacă îmi spunea cineva câte responsabilități, dar și câte provocări presupune această funcție atunci cred că nu candidam. Sunt însă și momente care ne motivează. De exemplu, la începutul primului mandat am construit un drum și într-o bună zi au venit la primărie câteva femei în vârstă. Și-au scos galoșii în fața primăriei și plângând mi-au mulțumit pentru că, spuneau ele, deja preotul va putea să le petreacă pe ultimul drum. Nu mai vorbim de o salvare sau pompieri care pot veni în caz de necesitate.
În localitatea Dvs. tot mai mulți oameni în vârstă au rămas. Cum îi motivăm pe tineri să -și găsească rostul acasă?
Doar prin crearea locurilor de muncă. Dacă vor avea ocupație atunci nu cred că tinerii vor părăsi satele. Acum pleacă și cei de vârstă mijlocie iar tinerii revin pentru a-și lua părinții cu ei. Eu am rămas pentru că mai ales în primul mandat am reușit să realizez unele obiective pe care le aveam pentru comunitate și ca rezultat 80 la sută din alegători mi-au acordat votul de încredere pentru cel de-al doilea mandat.
De ce ar mai avea nevoie localitatea Dvs.?
Ar fi multe lucruri de enumerat. Dacă însă e să vorbim la general, la fel cum pe lângă casă niciodată nu se termină lucrul, așa e și în orice localitate. În primul rând este nevoie de reabilitarea infrastructurii, este un drum care nu ne aparține și care, în sfârșit, e în construcție. Cred că după finalizarea acestor lucrări se vor soluționa și alte probleme. Un alt obiectiv este finalizarea traseului de alimentare cu apă potabilă. Salubrizarea și evacuarea deșeurilor ar trebuie să devină o prioritate pentru toți. Orașele au întreprinderi municipale care gestionează acest domeniu, în sate nu există asemenea posibilități, totul se face haotic. Trebuie să existe o strategie la nivel de țară, altfel nu vom putea soluționa această problemă care ne afectează pe toți.
Despre activitatea CALM ce părere aveți?
Este o organizație foarte utilă pentru primari, adică pentru întreaga populație. Noi ne adresăm cu diverse întrebări și găsim soluții. Cel mai stringent subiect vizează reforma administrativ-teritorială. Consider că anume CALM-ul trebuie să se expună promt și de părerea acestei organizații să se țină cont atunci când se va lua o decizie în acest sens. Cred că nimeni nu cunoaște mai bine decât CALM-ul cum trebuie să fie realizată o asemenea reformă. Descentralizarea financiară și autonomia locală sunt necesare. Cu toate acestea, când vorbim despre reforma administrativ-teritorială, oamenii se gândesc doar la comasarea primăriilor. Fiecare sat are tradițiile și obiceiurile sale și trebuie foarte atent de abordat acest subiect, iar soluțiile trebuie să vină din teritoriu și acesta este rolul CALM-ului. Noi cunoaștem intenția Grupului de lucru creat de fostul Guvern de a reduce numărul de primării până la 93, dar aceasta nu este soluția de care are nevoie țara noastră.
Lasă un răspuns