În trei localități din raionul Ungheni au fost găsite mai multe obiecte explozive
Șase obiecte explozive au fost găsite în raionul Ungheni în ultimile zile.
Astfel, specialiștii din cadrul Batalionul Geniu „Codru” au intervenit în trei locațități din raionul Ungheni. Este vorba de localitățile Negurenii Vechi, Pîrlița și Agronomovca.
Potrivit unui comunicat de presă edis de Ministerul Apărării, au fost depistate o bombă de aruncător de calibru 82 mm, o mină antitanc de tip german, o grenadă de mână, trei proiectile de artilerie de calibru 76 mm și, respectiv, 105 mm.
De menționat că obiectele explozive au fost descoperite de către localnici în timpul lucrărilor agricole.
Potrivit ofiţerului superior Serviciului geniu, Ivan Cornegruţa, numărul obiectelor explozive depistate în sol a crescut datorită începerii sezonului lucrărilor agricole. În același context, geniştii militari atenţionează că este interzisă atingerea muniţiilor cu mâna sau cu alte obiecte, lovirea sau mişcarea muniţiilor, găsite în pământ sau la suprafaţă, demontarea de la muniţii a focoaselor sau a altor elemente componente, joaca copiilor cu diferite elemente de muniţie, ridicarea, transportul şi introducerea lor în diferite încăperi sau locuinţe.
Lasă un răspuns