Dezinformarea care ucide

De la începutul pandemiei, în fiecare zi auzim cifre și date înspăimântătoare despre decesele cauzate de infecția de COVID-19. Mor oameni simpli, dar și persoane publice: scriitori, jurnaliști, artiști… Unele din aceste decese au survenit deoarece oamenii cred în diferite teorii ale conspirației, sunt convinși că virusul nu există sau el nu este atât de periculos. În consecință, se adresează târziu la medic, fiind răpuși de boală…

La sfârșitul lunii martie, a decedat de noul coronavirus un tânăr și foarte promițător artist din Moldova. Mai mulți internauți au comentat în rețelele sociale că artistul nega existența COVID-19. Într-adevăr, pe pagina sa de Facebook erau distribuite video-uri și imagini cu mesaje că infecția nu ar exista sau că pandemia ar fi regizată de Bill Gates sau de alte persoane interesate să se îmbogățească. La fel, tânărul promova mesaje împotriva vaccinării.

Nu ar fi crezut în existența noului coronavirs nici interpreta de muzică lăutărească din România, Cornelia Catanga. Cunoscuta artistă în vârstă de 63 de ani a murit la Spitalul Universitar de Urgență București, iar potrivit presei din România, ea a preferat să se trateze acasă, deși avea simptome specifice infecției.

Scepticismul și dezinformările l-au omorât și pe Dmitriy Stuzhuk, un tânăr influencer din Ucraina. Nici el nu credea în existența COVID-19 și a murit la 33 de ani după ce s-ar fi infectat în timpul unei vacanțe în Turcia.

 Negarea a luat amploare

La un an de la începutul pandemiei, când numărul deceselor este în continuă creștere, mulți oameni încă neagă infecția, cred în diferite speculații și nu vor să se vaccineze. Galina Chiriacov, șefa Secției Terapie Intensivă de la Spitalul de boli infecțioase „Toma Ciorbă” din Chișinău, a remarcat că în ultima vreme teoriile conspirației sunt promovate în mare parte de tineri: „Să știți că această negare a luat amploare în ultimele luni. Dacă vara trecută nu prea erau pacienți care nu prea credeau, acum vin tot mai mulți care nu cred în infecție. Este regretabil că și unii tineri nu cred în infecție, nu știu ce se întâmplă cu ei…”.

La rândul său, Sergiu Rotari, medic-șef la Spitalul Clinic din Bălți, spune că scepticii își schimbă percepțiile doar atunci când ajung în spital și sunt în stare gravă. „Prin spitalul nostru au trecut cam 4500 de pacienți timp de un an. După ce nimerește aici, mai ales în stare gravă, pacientul deja nu mai neagă virusul. Toată lumea ar trebui să înțeleagă că această infecție nu este o glumă. Ar trebui să fim foarte atenți cu toții, să ne vaccinăm cât mai repede ca să scăpăm de infecție. La fel de important este să scăpăm și de dezinformări”, afirmă medicul de la Bălți.

 Întins pe un pat de spital cu perfuzii în vene, încetezi să mai fii anticovidist

Violeta Colesnic, jurnalistă la portalul Sanatateinfo.md, a realizat câteva reportaje din zona roșie a spitalelor unde se tratează pacienții cu COVID-19 și s-a convins că unii oameni își pierd viața din cauza că au negat existența virusului ucigaș: „Fiecare anticovidist care a ajuns în secția COVID, întins pe un pat de spital și cu perfuzii în vene, încetează să mai fie anticovidist. Cu masca de oxigen pe față și văzând cum moare cineva pe patul de alături, deja nu mai poate nega realitatea. Unii acceptă adevărul prea târziu… Însă moartea putea fi evitată dacă, prin toată învălmășeala de gânduri, și-ar fi pus o întrebare logică: „Și dacă, totuși, virusul ucide?”.

„Este greu să găsești adevărul printre atâtea neadevăruri despre pandemie, virus sau vaccinuri. Iar ca să-l descopere, oamenii ar trebui să se documenteze din mai multe surse, să analizeze, să pună la îndoială și să verifice. S-ar putea ca cineva, intenționat, să vrea să-i dezinformeze. Să citească și să gândească critic”, recomandă Violeta Colesnic.

Pentru a se informa despre COVID-19, dar și despre vaccinare, consultați surse oficiale: platforma Organizației Mondiale al Sănătății (www.who.int), site-urile Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale (www.msmps.gov.md), al Agenției Naționale pentru Sănătate Publică (www.ansp.md), dar și surse mass-media cunoscute și credibile. Pe portalul Stopfals.md sunt publicate dezmințiri ale unor falsuri la aceste teme.

Lilia Zaharia

Acest articol este publicat de  Asociația Presei Independente (API), în cadrul proiectului „Dezvoltarea gândirii critice în rândul populației rurale, elevilor și viitorilor profesori”, finanțat de Ambasada SUA. Opiniile exprimate în cadrul proiectului aparțin autorilor proiectului și nu corespund neapărat celor ale Ambasadei SUA.

 Legendă foto: Imagini cu postările tânărului din Moldova care a murit de coronavirus. Colaj


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *