Copiii emigranţilor în internate
SINGUR ACASĂ// „Cel mai mult mi-aş dori să avem casa noastră”
„Prietenul meu JURNAL, mă numesc Lionela. Îţi scriu pentru prima dată şi am emoţii. Suntem trei surioare. După moartea bunelului mama a plecat la Moscova pentru că la noi în sat nu şi-a putut găsi de lucru. Sora mea mijlocie este la internat. Eu, după ce am absolvit clasa a noua la şcoala-internat, am continuat studiile la liceu, iar surioara mea de doi anişori a rămas în grija mătuşii… nu mai vreau ca de sărbători să fiu singură.”
Jurnal de Chişinău lansează campania „JURNALUL copilului singur acasă”. Timp de 22 de săptămâni vom publica 22 de mărturisiri ale copiilor părinţii cărora sunt plecaţi peste hotare. Pentru că ei au nevoie să fie auziţi. Vom începe cu povestea a trei surioare din Ungheni care luptă singure cu indiferenţa celor din jur.
Totul s-a început în anul 2000, când, după moartea bunelului, părinţii Lionelei şi Tatianei au decis să plece la Moscova. „Eu aveam atunci doar şase ani şi trebuia să merg la şcoală, iar sora mea Tatiana avea patru, Marcela încă nu era”, povesteşte Lionela. Fata spune că decizia de a pleca în străinătate pentru a câştiga un ban îi aparţine mamei. „Părinţii veneau o dată la trei luni ca să ne vadă, stăteau acasă cel mult o săptămână şi plecau. Mai mult de o săptămână nu puteau sta. De ce? Fiindcă trebuiau bani”, spune cu o oarecare indiferenţă Lionela. În scurt timp, părinţii au divorţat şi toate grijile au căzut pe umerii mamei. „Dacă mai înainte venea de sărbători, acum nici asta nu o face. Mă mir cum de Paşti a reuşit să vină. Însă Anul Nou l-am întâlnit singură”, relatează Lionela. Tot în 2000 Lionela a fost adusă la gimnaziul-internat pentru copii orfani sau rămaşi fără grijă părintească din Ungheni, iar peste doi ani şi Tatiana. Astăzi Lionela stă împreună cu bunica din satul Costuleni şi este elevă în clasa a X-a la liceul teoretic din Ungheni, sora ei încă îşi mai face studiile la internatul din Ungheni.
Nu este supărată pe mama
Lionela şi Tatiana, deşi le este foarte greu fără mama, nu o critică pentru faptul că este departe de ele. „Trăim cu toţii din banii pe care îi trimite mama de la Moscova. Ea este nevoită să o întreţină şi pe bunica care este paralizată, şi pe fratele ei mai mic. El nu se poate duce la lucru fiindcă o îngrijeşte pe bunica”. Lionela spune că cel mai greu i-a fost acum trei ani, când unicul lor sprijin, străbunica, a căzut la pat. „Bunica era paralizată, străbunica se simţea foarte rău, iar mama era plecată la Moscova. Ea a vrut să înceapă o viaţă nouă şi s-a căsătorit cu un alt bărbat”, povesteşte Lionela.
S-a maturizat prea devreme
Deşi are doar 16 ani, Lionela îndeplineşte şi rolul de părinte pentru surorile mai mici. „Mama a vrut să-şi refacă viaţa, dar nu a reuşit. Când eram prin clasa a patra, mama s-a recăsătorit cu un bărbat şi a născut-o pe Marcela. Acum ea are doi anişori. Când reuşesc, mă duc să o văd. Ea este la mătuşa mea. Mama s-a certat cu soţul ei şi a plecat la Moscova, iar el sistematic ne sună şi ne batjocoreşte. El vrea să divorţeze de mama, dar ea a spus că nu se desparte de el dacă el refuză să plătească pensie alimentară”, spune indignată Lionela. Fata a avut de suferit şi un şoc pe care puţini dintre cei maturi ar putea să-l reziste. „Pe data de 19 iulie, anul trecut a decedat străbunica mea. Eu eram acasă. Vroiam să fac baie, însă, când am trecut prin camera unde sta ea culcată, am observat că e moartă. Ea de obicei era rumenă la faţă. Am înţeles că a murit când am văzut că era albă, era toată albă”, îşi aminteşte fata. Deşi directorul Liceului teoretic din Ungheni, Ion Chelaru, susţine că are un psiholog în şcoală care monitorizează copiii aflaţi în stare de dificultate, inclusiv pe cei care au părinţii plecaţi peste hotare, Lionela spune că nu a vorbit niciodată cu acesta.
O zi din viaţa Lionelei
„În fiecare zi mă trezesc la jumătate la şase dimineaţa. Dau mâncare la animale, mă îmbrac şi plec la şcoală la Ungheni. Geanta şi hăinuţele mi le pregătesc înainte de a mă culca. De la început mi-a fost mai greu la liceu, fiindcă 9 clase le-am făcut la internat. Acum e mai uşor şi o să-mi fie şi mai uşor. După ore, dacă reuşesc, vin să o văd pe Tatiana la internat. Apoi mă întorc acasă la bunica, în satul Costuleni. Bunica face abuz de alcool. Nu ştiu cum să-i mai explic să nu mai bea. Mie şi aşa îmi este greu”, povesteşte Lionela.
Pe lângă greutăţile zilnice şi efortul pe care îl depune în fiecare zi pentru a ajunge la şcoală, Lionela nu este scutită şi de cheltuielile care au devenit deja o modă la licee. „În fiecare zi, cheltui câte 20 de lei pe drum, iar în fiecare lună trebuie să achit 60 de lei taxa şcolară. Dacă nu dau banii la timp, sunt anunţată sistematic de profesori că trebuie să o fac. Pe nimeni nu interesează problemele cu care se confruntă familia mea”, spune supărată Lionela. Directorul de la şcoala-internat din Ungheni, unde Lionela a absolvit nouă clase, spune că mulţi copii şi-ar continua studiile la liceu, însă există o serie de bariere greu de depăşit. „În primul rând, este arenda cărţilor, apoi taxele lunare, dar cel mai greu le este fetelor care se simt marginalizate doar din motiv că sunt îmbrăcate mai sărac decât colegele lor”, a menţionat Arcadie Pleşca, directorul şcolii-internat. Bărbatul spune că pot fi număraţi pe degete copiii care aleg să facă studii liceale, majoritatea se duc la şcoli profesionale.
„Cum o aşteptăm pe mama”
Surorile Tatiana, de 14 ani, şi Lionela, de 16 ani, spun că şi-ar dori ca mama lor cel puţin să le sune mai des, chiar dacă atunci când vorbeşte cu ele la telefon le întreabă un singur lucru. „Cum e la şcoală? Ce note avem, ne spune să învăţăm bine şi ne promite că va veni acasă”, povesteşte Tatiana. A fost suficient să le întreb cum o vor întâlni pe mama atunci când va reveni în Moldova, pentru ca ochii celor două surori să se umple de lacrimi. „Nu vom face ordine pentru că la noi tot timpul este curat în casă. Cred că îi vom pregăti ciorbă. Îi place foarte mult ciorba”, a menţionat Tatiana şi a adăugat că sora ei Lionela poate prepara tot felul de mâncare şi o învaţă şi pe ea atunci când o vizitează la casa bunicii din Costuleni. Surorile spun că şi-ar dori foarte mult să o aibă pe mama alături, dar acest lucru nu e posibil atâta timp cât nu au un colţişor al lor. „Nu ştiu ce aş face dacă aş putea să schimbăm ceva în viaţa noastră. Cel mai mult ne dorim să avem casa noastră, unde să trăim toate împreună, noi, trei surori, şi mama”, a spus îndurerată Lionela.
Numărul copiilor rămaşi fără grija părinţilor este în continuă creştere. Potrivit datelor Centrului de Informare şi Documentare privind Drepturile Copiilor din Moldova în 2006 numărul copiilor care aveau cel puţin un părinte plecat peste hotare era de 94 de mii, pentru ca în 2009, numărul acestora să depăşească cifra de 135 de mii.
„Eram mici când ne-au adus la internat. Plângeam pentru că ne era dor de casă. Dar ne-am deprins”, spune resemnată Lionela
Sursa: Svetlana Panţa, Jurnal de Chişinău
Lasă un răspuns