Vacanța se încheie. Pe 11 ianuarie, toți elevii revin la școală
Ministerul Educației, Culturii și Cercetării (MECC) a anunțat că procesul educațional va reîncepe pe 11 ianuarie 2021, cu prezența fizică a elevilor și cadrelor didactice în instituțiile de învățământ.
”Exprimând gratitudinea pentru angajații sistemului educațional, antrenați plenar în organizarea cu succes a procesului educațional în context pandemic, mizăm, în continuare, pe implicarea responsabilă a fiecăruia în organizarea procesului educațional în siguranță. Apreciem efortul părinților care au susținut demersul cadrelor didactice și au fost receptivi la mesajul de solidarizare lansat de minister”, se arată în mesajul postat pe pagina de facebook a Ministerului Educației, Culturii și Cercetării.
Totodată, MECC vine cu îndemnul către conducătorii instituțiilor de învățământ să întreprindă toate măsurile necesare în vederea pregătirii instituțiilor de învățământ pentru reînceperea activității prin asigurarea condițiilor de securitate epidemiologică pentru elevi și angajați.
Ca și în semestrul I, vor fi valabile aceleași reguli: respectarea distanței fizice; dezinfectarea mâinilor la intrarea în școli; efectuarea termometriei în fiecare dimineață; dezinfectarea sălilor de clasă, neadmiterea persoanelor străine în instituțiile de învățământ etc.
Lasă un răspuns