FOTO / Tinerii din Ungheni au învățat cum să combată violența împotriva femeilor, pictând pe perete
Vineri, 4 decembrie un sfârșit de săptămână destul de productiv pentru zece elevi dar și absolveniți ai Școalii de Arte Plastice „Raisa Cojocaru” din Ungheni. Tinerii au participat la un atelier de realizare a unui grafitti, cu tematica eliminării violenței împotriva femeilor și fetelor.
Deschiderea a făcut-o artista Inna Jeleascova (alias iZZY iZVNE), președinta Asociației Obștești „Urban Spirit Family” din Chișinău, împreuna cu echipa sa. Ea a dorit să-și împărtășească ideile și cunoștințele în domeniul graffiti, ceea cu ce se ocupă în ultimii nouă ani. „Imaginea nu trebuie privită doar ca pe o imagine frumoasă, dar și ca un mesaj pe care să-l aducem societății”, a subliniat artista.
Despre artă și violența împotriva femeilor
Atelierul a fost foarte interactiv dar și instructiv și asta pentru că, Inna Jeleascova le-a oferit tinerilor multe informații care o să-i ajute să își dezvolte pasiunea pentru pictat și să îi motiveze să încerce să-și valorifice potențialul.
Dar înainte de a purcede la realizarea unui desen mural, care să inspire viitoarea generație să contribuie la combaterea fenomenului violenței în bază de gen, Anatolii Oprea, reprezentant UN Women, le-a vorbit celor prezenți despre acest factor destul de răspândit în țara noastră. Discuțiile au avut menirea să schimbe ideile preconcepute legate de gen, să spulbere anumite mituri și să elimine bariera existentă a acestui concept. „Tema aceasta se discută și la școală, deci nu e prima oară când mă ciocnesc de o asemenea informație. Pur și simplu azi am reactualizat unele cunoștințe”, ne spune Tatiana Melnic, absolventă a Liceului „Ion Creangă” din Ungheni.
„Arta este o pasiune, face parte din viața mea și consider că un astfel de eveniment este o oportunitate pentru tineri de a afla că poți transmite un mesaj și să-ți expui ideile prin mai multe modalități. M-a impresionat îmbinarea artei cu o temă despre care ar fi trebuită discutată mai mult în rândul tinerilor. De astfel, am aflat lucruri noi și depre arta stradală și despre discriminarea de gen”, o completează și Nelea Nantoi, elevă la Liceul „Ion Creangă”.
Peretele „Women”
La finele atelierului tinerii participanți au realizat un brainstorming (n. red – o tehnică de creativitate în grup, menită să genereze un număr mare de idei, pentru soluționarea unei probleme) pentru a alege cea mai potrivită idee, care ulterior, să fie desenată pe un perete din incinta Palatului de Cultură. Ideile au fost foarte inspirate, însă toți au căzut de comun acord ca pe perete să fie scris „Women”(în traducere din engleză – Femei). „Îmi place foarte mult, mai ales că a atins o temă pe care eu vreau să o realizez, este o ocazie bună să încerc, mai ales că am încercat să desenez ceva în genul artei stradale. Sper că împreună să putem crea ceva frumos. Și cel mai important e că vom putea transmite un mesaj” a menționar una dintre poarticipantele la atelier, Nadejda Rață, elevă și ea la Liceul „Ion Creangă”.
Încărcați cu o doză de bună dispoziție și entuziasmați, au început să pregătească „terenul”. Fiecare și-a ales litera pe care au și schițat-o pe peretele de nuanță gri. Culorile au fost aduse de către organizatori, apoi, întinsă cu multă măiestrie de către absolvenții Școlii de Arte Plastice. Totul a durat în jur de două ore, însă nimeni nu s-a simțit obosit, ba din contra, erau dornici să experimenteze și trasarea conturului literelor cu spray-ul color. „E o experiență inedită”, ne-a declarat la final, Denisa Flocea, elevă la Gimnaziul din Zagarancea.
În concluzie…
La final, după ce graffiti-ul a căpătat viață pe perete, Inna Jeleascova s-a arătat mulțumită și mândră de echipa de tineri. „S-au descurcat de minune. Văd un potențial enorm la acești tineri”, a subliniat dânsa, după care a mai adăugat: „Acum se pune foarte mult accentul pe tineri și copii, iar ca să transmiți un mesaj cu un impact social mare, e nevoie ca ei să-l perceapă și să-l înțeleagă și asta se poate face numai prin limbajul lor, iar graffitti reprezintă limbajul pe care ei îl înțeleg, este cultura lor”.
Totodată, Artista a transmis un mesaj și tinerilor care își doresc să încerce graffiti dar au oarecare ezitări: „Nu trebuie să îți fie frică. Întotdeauna au fost și vor fi persoane cărora nu le va fi pe plac ceea ce tu faci, însă dacă ceea ce faci este realizat corect și calitativ, nu cred că vor vrea să vă oprească”
NOTĂ: Atelierul a fost organizat în cadrul Campaniei „16 zile de Activism Împotriva Violenței în bază de Gen” de către UN Women și UNICEF, cu suportul financiar al Uniunii Europene. Campania respectivă este implimentată în Ungheni prin intermediul proiectului EVA – Promovarea egalității de gen în raioanele Cahul și Ungheni.
Tatiana Tesliuc
Lasă un răspuns