La doi ani de la renovarea liceului din Sipoteni. Ce spun profesorii, elevii și părinții lor
Au trecut aproape doi ani de când elevii de la Liceul „Mihai Eminescu” din Sipoteni, raionul Călărași învață într-o școală renovată capital, mobilată complet, dotată cu laboratoare performante și cu toate materialele didactice necesare desfășurării unui proces educațional de calitate.
Această instituție a fost printre primii șase beneficiari ai Proiectului „Reforma Învățământului în Moldova”(PRIM), se arată într-un comunicat al Ministerului Educației, Culturii și Cercetării.
Investițiile aici au fost de circa 24 de milioane de lei.
„Lucrurile s-au schimbat spre bine, chiar dacă au fost anevoioase la începutul reparației. Copiii sunt bucuroși că învață într-o școală modernă, într-o școală altfel, curată, frumoasă, colorată, cu multe posibilități”, a menționat directorul liceului, Dumitru Bob.
Potrivit dânsului, în instituție se practică realizarea unor chestionare de satisfacție față de școală, Concluzia la care a ajuns directorul e că toată lumea, inclusiv copiii și părinții, apreciază lucrurile care s-au întâmplat în școală.
De aceeași părere sunt și profesorii.
„Instituția este dotată cu tehnologii noi, fiecare elev are acces la un calculator personal, la un scaun comod, acces la internet și la surse de informație, ceea ce a dus la un climat mai favorabil pentru desfășurarea orelor”, susține Nicolae Grecu, profesor de informatică.
Viorica Sturza, profesoară de limba și literatura română, adaugă: „Ne simțim foarte bine, la fel și elevii. Avem toate comoditățile pentru a desfășura ore de calitate”.
„Este o șansă mare să învățăm într-o școală dotată, în care sunt asigurate toate necesitățile”, a spus Nicoleta Lipcan, elevă în clasa a XI-a.
Și are dreptate. În sala de sport există foarte mult inventar sportiv. Unele săli de clase au fost dotate cu table interactive. Fiecare elev are câte un dulăpior personal unde-și pot pune lucrurile personale.
„Suntem norocoși că avem o școală modernă. Copiii sunt foarte bucuroși și mulțumiți de schimbările făcute. Ei vin cu atracție la școală, pentru că este cald, este mobilier nou, utilaj nou, totul este la nivelul corespunzător”, afirmă Diana Ciocan, părinte.
La momentul de față, în Liceul „Mihai Eminescu” din Sipoteni își fac studiile 617 elevi.
Lasă un răspuns