EXILAŢI în şcoli pentru COPII cu DIZABILITĂŢI


copii, instituţii rezidenţiale, Unţeşti
Imagine:Pointnews

O investigaţie a Centrului de Investigaţii Jurnalistice (CIJ) relatează despre drama pe care o trăiesc copiii sănătoşi din Moldova care sunt „exilaţi” în şcolile destinate elevilor cu retard mintal.

Potrivit anchetei reportericeşti, nepăsarea profesorilor, sărăcia familiilor şi indiferenţa autorităţilor aruncă în fiecare an zeci de copii care nu învaţă pe note de zece în instituţiile destinate elevilor cu retard mintal. Acestea par să fie create special pentru primarii care vor să scape de copiii-problemă din localitate, dar şi pentru profesorii care evită să lucreze cu elevii mai slabi la învăţătură.
Jurnaliştii de investigaţie au mers în raionul Ungheni, unde au stat de vorbă cu reprezentanţi ai autorităţilor locale, cu factori de răspundere de la unele şcoli obişnuite, dar au mers şi la Sculeni, unde funcţionează o şcoală auxiliară pentru copii cu retard mintal.
Asistenta socială din Unţeşti, un sat din Ungheni, Lilia Serbaniuc, spune că mulţi dintre copiii care au fost trimişi din Unţeşti la şcoala auxiliară din Sculeni nu avea dizabilitate mintală.
Pe parcursul mai multor ani, la Unţeşti nu a existat grădiniţă, de aceea majoritatea copiilor veneau în clasa întîi total nepregătiţi. Conjugată cu lipsa de interes din partea profesorilor, slaba pregătire pentru şcolarizare le-a purtat ghinion mai multor copii de la Unţeşti. Nici directoarea şi nici profesorii nu ştiu cîţi copii din sat au învăţat de-a lungul anilor la Sculeni.
Ministerul Educaţiei recunoaşte că la plasarea copiilor în instituţiile rezidenţiale s-au comis erori. Costul întreţinerii unui copil într-o instituţie rezidenţială este cuprins între 20 şi 50 de mii de lei pe an, iar în unele instituţii ajunge pînă la 100 mii lei.
Autorităţile moldovene, împreună cu UNICEF Moldova, desfăşoară, în prezent, un program de reformare a sistemului rezidenţial, care prevede reducerea, până în anul 2012, cu 50 la sută a numărului de copii aflaţi în internate, şcoli speciale şi auxiliare. Din cele 62 de instituţii rezidenţiale, câte erau în anul 2007, acum au rămas 53. Dintre acestea, 23 sunt şcoli auxiliare pentru copii cu diferite dizabilităţi. Numărul copiilor aflaţi în sistemul rezidenţial s-a redus din 2007 până în prezent de la 11500 la 7200.
Sursa: point.md


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *