Startul Campaniei de prevenire a incendiilor în sectorul locativ în perioada rece a anului a fost dat la Călărași
La sfârșit de octombrie, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a demarat Campania de prevenire a incendiilor în sectorul locativ în perioada rece a anului.
Astfel, angajații Secției Situații Excepționale Călărași au mers în localitățile Peticeni, Pitușca și Vărzăreștii-Noi și au vorbit oamenilor despre necesitatea respectării regulilor antiincendiare.
Totodată, ofițerii Serviciului Prevenție a Secției Situații excepționale Călărași atenționează populația despre riscul utilizării instalațiilor electrice defecte care pot provoca incendii în locuințele oamenilor. De asemenea, îndeamnă maturii să nu lase copiii nesupravegheați în casă cu focul aprins în sobă.
Potrivit IGSU de la începutul anului 2020 au fost înregistrate 132 incendii, dintre acestea – 6 incendii au fost înregisrate în raionul Călărași. ”Toate au la bază nerespectarea regulilor de apărare împotriva incendiilor și utilizarea necorespunzătoare a sobelor și a coșurilor de fum”, ne spune Eugenia Moraru, ofițer al Serviciului Prevenție.
Totodată, în perioada lunilor septembrie –octombrie, în total 14 persoane s-au intoxicat cu monoxid de carbon. În Călărași nu au fost cazuri înregistrate.
De subliniat că, pe parcursul sezonului rece, aproape zilnic, angajații Secției Situații Excepționale Călărași vor merge în casele oamenilor din locaitățile raionului cu mesaje de prevenire.
Pentru evitarea incendiilor și intoxicațiilor cu monoxid de carbon îndemnăm oamenii să verifice și să curățe sobele în mod corespunzător înainte de începerea sezonului rece, să nu aprindă focul în sobe cu lichide ușor inflamabile, dar și să îndepărteze lucrurile combustibile și ușor inflamabile din preajma instalațiilor de încălzit”, a atenționat ofițerul. Mai mult, salvatorii atenționează gospodarii despre riscul intoxicațiilor cu monoxid de carbon. În acest context, cetățenii sunt rugați să stingă focul din sobă pe parcursul nopții pentru a evita incendiile și intoxicațiile.
Lasă un răspuns