FOTO. Banca EXPRESUL a devenit un loc de întâlinire pentru oameni care au ce spune. Acum e și mai frumoasă!
La șase ani de la inaugurare, Banca EXPRESUL, instalată în centrul municipiului Ungheni, a fost renovată, cu suportul Bibliotecii ”Dimitrie Cantemir”.
”Ne-am angajat să avem grijă de această bancă și ne ținem de cuvânt”, a menționat directoarea bibliotecii, Nadejda Mihai.
În cei șase ani, aici, pe această bancă, au stat numeroși oaspeți ai bibliotecii, printre care scriitori, actori, activiști civici. Aici vin să mediteze, să-și tragă sufletul, să poarte discuții oameni de rând, beneficiari ai bibliotecii. Aici au fost realizate numeroase interviuri de către reporterii ziarului ”Expresul”.
Banca ”Expresul” a devenit un loc de întâlinire pentru oameni care au ce discuta, au ce spune.
De notat că această bancă impunătoare a fost realizată de AO ”Expresul” cu suportul Fundației Comunitare din Ungheni. A fost inaugurată la începutul lui septembrie 2014. Ulterior, scuarul unde este instalată banca a fost ”adoptat” de către ”Expresul” în cadrul unei campanii, inițiată de Primăria municipiului Ungheni.
Atât AO ”Expresul”, cât și Biblioteca Publică ”Dimitrie Cantemir”, au grijă ca această bancă, pe care încap până la zece persoane, să slujească oamenilor, iar locul să fie cu adevărat atractiv.
La momentul de față, a fost renovată inscripția, care fusese deteriorată de ploi și de vânt. A fost revopsită carcasa băncii, care este confecționată din fier forjat.
Ideea creării și instalării acestei bănci a venit de la Konin, oraș înfrățit cu Ungheniul.
Lasă un răspuns