FOTO / Azi s-a dat startul lucrărilor de renovare a sistemului de apeduct în centrul municipiului Ungheni
Azi, 18 august, la Ungheni a fost dat startul lucrărilor de renovare a sistemului de apeduct de pe strada Națională și Solidarității. ”Este un proiect pe care l-am așteptat foarte mult”, a subliniat primarul de Ungheni, Alexandru Ambros.
La evenimentul de lansare a fost prezent Peter Michalko, Ambasadorul Uniunii Europene în Republica Moldova și Dima Al-Khatib, reprezentantă – rezidentă PNUD Moldova.
”Este unul din multitudinea de proiecte pe care le vom implementa în utmătorii patru ani în regiunea Ungheni”, a subliniat Peter Michalko.
De subliniat că lungimea apeductului este de 1694 de metri iar de apa potabilă vor beneficia peste 24 mii de locuitori ai municipiului, 3245 de apartamente și 2847 de case de locuit, 18 instituții publice și 942 agenți economici.”Acest apeduct este nu doar pentru centrul orașului Ungheni, dar este pentru întreg orașul, pentru că acesta unește toate cele șapte sectoare ale municipiului”, a explicat Alexandru Ambros.
Delegația prezentă a făcut și o vizită în șantierul de lucru după care s-a prezentat și procesul de sudare a unei țevi. ”Azi suntem martori nu doar la un simplu proiect de insfrastructură, nu înlocuim pur și simplu niște țevi, dar are loc revitalizarea activitații economice a municipiului Ungheni. Renovarea acestui apeduct va contruibui și la îmbunătățirea situației în sănatatea publică, mai ales în situația în care ne-am pomenit din cauza Covidului, care a afectat toate țările, inclusive Republica Moldova”, a mai declarat și Dima Al-Khatib.
Lucrările au loc datorită asistenței financiare a Uniunii Europene și sunt realizate de Programul ”EU4Moldova: Regiuni-cheie”, implementat de PNUD și UNICEF Moldova.
Lasă un răspuns