Natalia Junghietu: Pandemia și problema moldoveanului

Această pandemie, care a pus stăpânire pe întreaga lume, se pare că creează mari probleme la moldoveni. Nu vorbesc de problemele ce țin de lipsa de bani, de criza politică, de educație, dezvoltare a afacerilor etc.
Vorbesc de problemele ce țin de mentalitatea oamenilor noștri.
Mă întreb adesea: oare moldovenii (unii, nu toți) dintotdeauna au fost atât de răutăcioși ori abia acum au devenit? Sau acest sentiment de ură și răutate s-a agravat odată cu pandemia? Sau poate e din cauza lipsei de ocupație?
În ultimul timp, nu prea postăm pe site știri despre COVID – 19. Ne-am gândit că este bine să nu mai creăm această panică printre oameni, căci de asta au grijă să o facă cei sus-puși. Dar, ocazional, mai publicăm statistici oferite de organele de resort, sau mai scriem despre ajutoarele pe care le primește statul nostru, sau raionul, de la diferite organizații internaționale. O facem, ca să știe lumea că nu suntem lăsați chiar în voia sorții.
Exact ca acum câteva zile, când am scris un articol despre niște ajutoare oferite de UNICEF Primăriei municipiului Ungheni. Aceste ajutoare sunt destinate medicilor din prima linie de la Spitalul Raional Ungheni, care luptă, deja de luni bune, cu infecția COVID-19.
Directorul spitalului, Andrei Alexeev, zice că este o donație mai mult decât binevenită și explică de ce: ”La momentul de față, sunt internați în spital 34 de pacienți infectați cu COVID-19. Două secții spitalicești – boli cronice și pediatrie – au fost deja transformate în  secții COVID-19. Se pregătește o nouă secție – neurologie, să fie transformată în secție COVID-19”.
Deci, în această știre este descrisă situația reală din cadrul spitalului raional, care este una nu chiar bună. Cine cunoaște mai bine situația, dacă nu directorul instituției respective?
Iată că s-au găsit niște persoane care, pur și simplu, nu pot trece cu vederea cele scrise. Trebuie să-și pună punctul de vedere. Bine, se acceptă. Până la urmă fiecare are o opinie a sa și, ne place nouă sau nu, ar trebui să o acceptăm.
A mai scris persoana respectivă că nu crede în presă. Admitem, nimeni nu te impune, până la urmă, să crezi, chiar dacă sunt surse credibile în știre. Dar asta e, omului nu poți să-i dai cu sila.
Dar iată când ne fac cu ou și oțet precum că noi, cică, nu scriem ceea ce trebuie, că mai nu ne acuză că am inventat tot ce scrie în știre, când încearcă să ne învețe cum să facem jurnalism corect, când încearcă să îți dea lecții de viață, de inteligență, de educație, atunci chiar îți sare țandăra.
Însă și atunci, într-un mod calm, încerci să explici omului care e misiunea presei sau a unui jurnalist. Încerci să explici omului că jurnalistul doar informează, dar degeaba. Am ajuns la concluzia că, pur și simplu, nu trebuie să intri în polemici cu astfel de personaje, care nu fac altceva decât să stea în casă și să-și scarpine degetele de tastatură – de plictiseală.
O, da, despre polemică. Cineva mi-a ”sugerat” să caut în dicționar ce înseamnă cuvântul polemici, atunci când i-am zis ca nu vreau să intru în polemici (în cazul dat: discuții contradictorii) cu ea. M-am retras din discuția aprinsă, că degeaba porți discuții cu astfel de oameni care se cred tare deștepți, dar nici pe departe nu sunt.