Interviu / Mariana Iurcu: ”O sămânță pusă în pământ, care încolțește, crește și apoi dă roade – așa îmi văd eu meseria”

Pe 18 mai s-a sărbătorit Ziua Internațională a Muzeelor și a Muzeografului, Mariana Iurcu, muzeograf la Muzeul de Istorie și Etnografie ”Dumitru Scvorțov-Russu” din Călărași a acceptat cu ușurință să ne povestească unele amănunte din viața unui muzeograf de la noi.
Mii de turiști străini sau sau simpli cetățeni care vor să afle, cu lux de amănunte, istoria Călărașilor, merg anual la Muzeul de Istorie și Etnografie de pe strada Mihai Eminescu, situat chiar în inima orașului. În clădirea construită în anii ’50 ai secolului trecut, și-au găsit locul mai bine de 10 mii de exponate, cu valoare istorică, artistică și culturală. Tot aici, deja de 5 ani, muncește cu râvnă Mariana Iurcu, care a trecut mai întâi prin postura de ghid al muzeului, iar în timp s-a redescoperit în profesia de muzeograf.
Cum ați ajuns să fiți muzeograf și ce presupune această muncă?
Inițial m-am angajat ca și ghid, dar m-am pomenit că fac cu totul altceva decât scria în fișa mea de post. Din entuziasm, m-am apucat să fac cercetări, să descopăr anumite date despre cine suntem, despre cum am evoluat – iar toate astea cumva au trezit în mine o dragoste în plus față de munca de la muzeu. Pe atunci era doar o persoană ce ocupa postul respectiv, iar după ce am făcut și câteva săli expoziționale, cu tematici diferite, am cercetat prin arhivă, am adus documente, lucruri care să ateste anumite realități – am ajuns muzeograf cu acte în regulă. Îmi amintesc despre primul meu proiect. Era anul 2016.  Mă angajasem în luna ianuarie, iar în aprilie aveam deja prima mea expoziție de fotografii despre Călărașiul arhitectural de pe vremuri și cel de astăzi. De acolo au și pornit toate.  Mi-a plăcut foarte mult experiența trăită prin arhive, unde am stat zile întregi, încât nu-mi trebuia nici apă și nici mâncare. Eram copleșită să răsfoiesc documente și mă hrăneam spiritual oriunde întâlneam numele de Călărași. Eram mândră că e ceva legat de baștina mea, fiind conștientă de faptul că pentru muzeul nostru acestea sunt adevărate perle prețioase. Deci mi-am dat seama că sunt făcută pentru acest lucru. Pot spune chiar că meseria m-a ales pe mine, iar în aceste împrejurări, responsabilitatea e și mai mare.
Prin ce este interesantă această meserie?
Muzeograful este cel care scoate din umbră și pune în lumină. El este un intermediar între patrimoniu și public. Este foarte important ca prezentarea acestui patrimoniu să fie expusă cât mai veritabil și atractiv pentru public. Din păcate nu avem încă o cultură educațională în spiritul de a ne iubi locul în care ne-am născut, așa cum se întâmplă la alte popoare. Ar fi perfect ca încă din grădiniță să se lucreze asupra acestui aspect, astfel încât fiecare să se mândrească cu orașul în care s-a născut. Sunt convinsă că acum în instituțiile de învățământ avem specialiști care se preocupă  de acest lucru, iar asta se vede și prin vizitele lor la muzeu.
Mi-am dezvoltat cunoștințele urmând un curs de jumătate de an la Chișinău, iar în cazul meu ”practica a bătut gramatica”, lucrând și învățând în paralel. Muzeograful nu este doar acel ce face cercetările, ci presupune ceva mult mai amplu: activități socio-culturale, educaționale, artistice în cadrul muzeului. Înseamnă să îți asumi organizarea în detalii a unui eveniment și chiar să te hazardezi să-l moderezi cap-coadă. Ai nevoie să te dezvolți multilateral, complex, astfel încât să poți să le reușești pe toate, să menții muzeul pe linia de plutire și să promovezi patrimoniul cultural-expozițional pe care acesta îl deține.
Ce ai putea să le spui tinerilor care încă nu s-au decis ce profesie să își aleagă?
Am mai avut de-a lungul timpului ocazia de a le vorbi unor tineri despre frumusețea acestei profesii și despre satisfacția pe care o poți trăi dacă faci ceea ce-ți place cu adevărat. Pentru a reuși să ai succes în acest domeniu, e nevoie de multă pasiune. O sămânță pusă în pământ, care încolțește, crește și apoi dă roade – așa îmi văd eu meseria. Îi indemn pe tineri să nu se teamă de o asemenea profesie. Poate că nu este atât de motivantă din punct de vedere financiar, în schimb este cea mai frumoasă, este o meserie pe care poți să o faci cu mândrie. Pe lângă faptul că scoți la lumină niște realități demult apuse, te îmbogățești în primul rând pe tine, aflând atâtea lucruri neștiute.
Reușiți de fiecare dată să cuceriți publicul prin activitățile pe care le organizați?
De regulă proiectele la care lucrăm au impact pozitiv asupra vizitatorilor. Dacă și se întâmplă să nu simțim o reacție de anvergura pe care ne-am fi dorit-o, remodelăm proiectul, ne adaptăm așteptărilor și până la urmă se încheie totul cu succes.
Cine sunt vizitatorii Muzeului de Istorie și Etnografie din orașul Călărași?
Pot spune că avem vizitatori dintre cei mai diverși. În mare parte aceștia sunt oameni îndrăgostiți de istorie și de exponatele pline de semnificații, de cultură și de tot ce presupune patrimoniul unui muzeu. Dar se mai întâmplă să apară și dintre cei ironici, care la început se uită cumva sceptic la ce ar putea să găsească aici. Ei bine, pot să vă asigur că o bună parte dintre ei pleacă acasă copleșiți de ceea ce au descoperit intrând pe ușa muzeului nostru. Unii dintre ei  au ieșit chiar și cu lacrimi în ochi, simțind o adevărată mândrie. Ei rămân prietenii noștri. Anume ei vin perioadic cu lucruri deosebite pe care le donează instituției cu generozitate. Asta ne dă speranța că nimic nu e pierdut încă. Pentru că istoria s-a scris, a stat în umbră, iar muzeul a scos-o la lumină, oferind-o publicului spre contemplare.
Cum a afectat această pandemie de Covid-19 activitatea muzeului?
Putem spune că întreaga activitate ne-a fost paralizată. Toate planurile pe care le aveam stabilite din timp au fost date peste cap. Și chiar aveam planuri mari pentru acest an jubiliar, deoarece s-au împlinit cinci ani de la deschiderea muzeului. Planificam, printre mute alte evenimente, să organizăm și o Noapte a Muzeelor cu totul specială, dedicată în exclusivitate tinerilor. Urma să fie ceva memorabil pentru ei, dar sperăm să recuperăm cumva în anul următor.