„Casa albă” pentru „oamenii albi” ai anilor 80 din secolul trecut

Un drum străjuit de nuci, un drum neted, asfaltat, ne duce spre o locaţie, vizitată cu decenii în urmă, de înalţi demnitari de stat. Pe aici a fost cîndva însuşi secretarul general al partidului comunist din fosta Uniune Sovietică, Leonid Brejnev, omul, în faţa căruia stăteau în poziţie de drepţi şefi de state, omul cu care se socotea întreaga lume. O căsuţă modestă pentru vremurile noastre, inundată de verdeaţă, mai păstrează urmele acelor vremi demult apuse. Aici am venit, în una din zilele însorite ale lui iunie, însoţind un grup numeros de tineri ziarişti, proaspeţi absolvenţi ai Şcolii de studii avanasate în jurnalism de pe lîngă Centrul de Jurnalism Independent din Moldova.
Cîteva trepte care abia de mai rezistă timpului ne „teleportează” într-un alt veac. Deschidem uşa  de la intrare şi nimerim într-un hol care mai păstrează luxul anilor 80 ai secolului trecut. Razele soarelui, jucăuşe, pătrund prin geamurile înalte, de lemn, dansînd vioi pe pereţi, pe podea. Lemn, piatră, ceramică – e ceea ce domneşte în această clădire.
Lumea, chiar de la începuturi, a numit-o „casa albă”. Nimeni nu a vrut să accepte denumirea ei oficială: „Дом передового опыта” (Casa experienţei înaintate). Şi nici cealaltă denumire a sa: Casa pentru oaspeţi.
A fost construită pe la 1975, de către vestitul sovhoz „Prut”, condus de şi mai vestitul Iacob Ciachir, doar la 2-3 kilometri de tumultul oraşului Ungheni. „Aici aveau loc seminare, lecţii privind pomicultura. Veneau savanţi din fosta URSS, din ţări străine, ca să vadă vestita livadă de meri, ca să studieze experienţa unghenenilor din acest domeniu”, îşi aminteşte ultimul preşedinte al sovhozului respectiv, Iurie Vrabie, cel care, ulterior, a preluat cotele oamenilor şi continuă să lucreze aceste pămînturi.
Tot aici veneau să facă un popas înalţi demnitari de stat, în drumul lor spre Moscova sau invers, spre ţările din fostul „lagăr socialist”. Se opreau la gara internaţională din Ungheni şi, pînă erau schimbate roţile la tren, căci mai departe urma un alt fel de ecartament, mergeau la „Casa albă”, unde îi aştepta un vin gustos moldovenesc, bucate alese şi… cine mai ştie ce.
Cel mai important oaspete a fost Leonid Brejnev. Pe aici a trecut şi un alt mai activist comunist – dictatotul Kim Ir-sen, cel ce a condus Coreea de Nord timp de 46 de ani. A poposit la „Casa albă” din Ungheni şi Alexei Kosîghin, prim-ministru al URSS din 1964 pînă în 1980, şi Ion Iliescu, preşedintele României.
Aici, la „Casa albă”, timpul s-a oprit în loc, făcînd locaţia respectivă una absolut impresionantă. Dacă am fi fost americani, cîţi bani am mai fi scos din ea! Credeţi că puţini ar dori s-o viziteze, să vadă paturile în care s-au răsfăţat vechii comunişti, să vadă masa la care au mîncat, să vadă coridoarele pe care s-au plimbat, în timp ce poporul truditor – ţărănimea şi proletariatul – vărsa rîuri de sudoare pentru ca lor să le fie bine, pentru ca ei să aibă de toate?
Iurie Vrabie ne-a spus că intenţionează să efectueze o reparaţie capitală a acestei case. Nu-i va schimba destinaţia. Va rămîne o casă pentru oaspeţi. Dar nu pentru mari demnitari de partid sau de stat, ci pentru cei care vor plăti toate serviciile de care vor beneficia aici. Va fi, de fapt, un motel, unde vor avea posibilitatea să vină să se odihnească turişti străini, dar şi din ţară. Va fi un motel, care va putea fi utilizat pentru cazarea delegaţiilor oficiale. Va fi, în cele din urmă, un punct turistic atractiv, pentru că se planifică să fie păstrat acel spirit al anilor 80.
E nevoie de investiţii substanţiale. Pentru început, va fi schimbat acoperişul, va fi construit un apeduct, canalizare, va fi instalată o centrală termică, astfel ca acest edificiu să poată fi utilizat şi pe timp de iarnă.
Tinerii ziarişti pe care i-am însoţit, profund impresionaţi de cele văzute, s-au tot întrecut în propuneri şi comentarii, ca pînă la urmă să ajungă la o concluzie: „Casa albă” trebuie, pur şi simplu, restaurată. Ar fi păcat să dispară parchetul de pe jos, să dispară acel cămin din colţul holului, ghivecele şi lustrele din ceramică, panoul din lemn cu imagini de epocă. Ei şi ce dacă e vorba de epoca sovietică? A fost istoria noastră şi, cu cît mai mult ne îndepărtăm de acele vremuri, cu atît mai valoroase devin obiectele ce ne-au rămas de atunci. Iar Iurie Vrabie a făcut tot posibilul să păstreze intactă imaginea acelor ani. Nimic, dar absolut nimic nu a dispărut din acea „casă albă” pentru „oamenii albi” ai anilor 80 din secolul trecut.