În fața unui nou sezon de gripă, vaccinarea a început
Primul lot de 50 de mii de vaccinuri antigripale a ajuns săptămâna trecută în Republica Moldova. Acestea au fost transportate în teritoriu și practic imediat vor începe și imunizările.
La Ungheni, au ajuns 2000 mii vaccinuri, iar la Călărași – 1200. ”Este prima tranșă și, desigur, e prea puțin, dar în curând vom primi și o a doua tranșă”, a declarat Sergiu Talmaci, medic epidemiolog la Centru Sănătate Publică Ungheni.
Lotul a fost procurat din sursele Companiei Naţionale de Asigurări în Medicină.
Ștefan Gheorghiță, șeful Secției supraveghere epidemiologică a gripei și infecțiilor respiratorii acute la Agenția Națională pentru Sănătate Publică, a declarat că vaccinarea va începe preponderent cu copiii și femeile gravide. Imunizate vor fi și alte persoane cu risc sporit de îmbolnăvire: persoane cu maladii cronice, bătrânii și invalizii instituționalizați în aziluri, lucrători medicali, cei din poliție, militarii, dar și persoanele care fac parte din organele de conducere din administrația publică centrală sau locală etc.
Potrivit lui Ștefan Gheorghiță, următoarele loturi urmează să ajungă în țară pe parcursul lunii noiembrie. 50 de mii de doze vor fi procurate din bugetul statului și se mai așteaptă 100 de mii de doze de la donatori –Centrul de Vaccinări Echitate din SUA, care este un program al „The Task Force for Global Health”/PIVI.
Într-un comunicat de presă ANSP se menționează că imunizarea împotriva gripei reduce riscul de îmbolnăvire, de apariție a formelor severe de boală și a deceselor.
Pentru a preveni îmbolnăvirea de gripă, se recomandă adresarea la medic la apariția primelor simptome de boală, izolarea bolnavilor la domiciliu,iar în caz de necesitate – spitalizarea; evitarea contactului cu bolnavii, o igienă personală corespunzătoare, inclusiv igiena mâinilor.
Gripa se manifestă prin febră, frisoane, astenie marcată, cefalee, dureri în globii oculari , rinoree sau nas înfundat, tuse, dureri în gât. Unii oameni pot avea vărsături și diaree, acest lucru fiind mai frecvent la copii decât la adulți.
One Comment
Am și un exemplar de la Cornești.