Cele patru anotimpuri ale optimismului

A mai venit o toamnă. Așa cum vine întotdeauna, pe deprins de veste. Undeva prin august, când într-o dimineata frumoasã aerul începe brusc sa miroase complet diferit, înțeleg: septembrie vine pe tocuri de ultima lună a verii.
Unii nici nu am dovedit să plecăm în vacanță, sperând că mai avem timp. Fiind ca oricând optimiști. A fi optimist nu înseamnă să umbli mereu cu zâmbetul până la urechi, camuflându-ți durerea. Aici fără teatru nu merge. Ești optimist când știi că toate lacrimile se usucă. După noapte vine dimineața. Chiar și cele mai mari mari probleme  nu sunt o tragedie shakespeariană. Oamenii sunt doar oameni. Nu au puteri supranaturale. A fi optimist este să plângi, să greșești, să cazi, să te ridici ca să cazi din nou. Dar trăiești, fără a te simți în rol de jertfă. Și în goana nebună numită viață, să nu ne pierdem lumina din sufletele noastre.
Cineva scria foarte frumos despre aceste momente. Nu-mi amintesc autorul, dar zicea cam așa: ”Sunt momente în viață când trebuie să credem orbește în intuiție. De aceea e așa important să lași anumite lucruri să treacă. Să le dai drumul. Să te desprinzi de ele. Oamenii trebuie să înțeleagă că nimeni nu trișează, uneori câștigăm, alteori pierdem. Nu aștepta să ți se dea ceva înapoi, nu aștepta să ți se recunoască efortul, să ți se descopere geniul, să ți se înțeleagă iubirea. Încheie niște etape. Nu din orgoliu, din neputință sau mândrie, ci pur și simplu pentru că acel lucru nu se mai potrivește cu viața ta. Închide ușa, schimbă discul, fă curat în casă, șterge praful. Înceteaza să mai fii cine erai și transformă-te în cine ești.”
Există un  fel de cactus care creşte în deşert, în Mexic. În  frunzele sale se găseste o substanță fibroasă, mai scumpă ca mătasea. Într-o zi, un om de afaceri a decis să investească în acești cactuşi. A construit o fabrică, a început să crească cactusul într-un câmp mare. Uda acest câmp zilnic cu apă, turna cele mai bune vitamine. Dormea pe câmp în înțelesul direct al cuvântului. Și, toate eforturile depuse au dat rezultate. Cactușii au crescut mari, cu frunze lungi și grase. Iată că veni rândul să fie colectate fibrele din aceste frunze. Dar, culmea, în nici o frunză nu existau aceste fibre. Frunzele au devenit mai mari, dar firul din interiorul lor au dispărut. A suferit mari pierderi, falimentându-se. Dar nu înțelegea nici în ruptul capului de ce s-a întâmplat acest lucru. După câteva luni de studiu a înțeles secretul. Cu cât condițiile de trai erau mai dure, fibrele deveneau mai groase. Planta își strângea puteri  pentru vremuri grele. În condițiile de seră, totul venea de-a gata și cactusul a pierdut aceste proprietăți. Așa e și în viață, când creşti un copil, dacă vrei să-i faci rău, dă-i tot ce vrea. Dacă vrei să faci bine, lasă-l să încerce să rezolve o parte din problemele lui de sinestătător.
”A fost odată un om care avea patru fii. El vroia ca fii lui să înveţe să nu mai judece pripit lucrurile. De aceea, i-a trimis pe fiecare, pe rând, câte un anotimp, să privească un pom, şi anume un păr. Pe primul l-a trimis iarna, pe al doilea primăvara, al treilea vara și pe mezin toamna. Când au revenit, i-a adunat şi i-a pus pe toţi să descrie ce au văzut. Primul a zis că părul era urât, cu crengi golaşe, întoarse şi răsucite. Al doilea a zis că părul era acoperit de muguri verzi şi promitea mult. Al treilea spuse că era plin de flori ce răspândeau un dulce parfum, cum nu mai văzuse până atunci. Al patrulea a fost de acord cu toate acestea şi a adăugat că era încărcat de fructe coapte, împlinit şi plin de viaţă. Omul le-a explicat atunci că toţi au dreptate, pentru că fiecare a văzut doar un anotimp din viaţa copacului. Le-a mai spus și că nu poţi judeca pe nimeni cunoscându-l doar o anumită perioadă. Asta este esenţa firii, a plăcerii, bucuriei şi dragostei pe care ţi-o dă viaţa şi n-o poţi măsura decât la sfârşitul tuturor anotimpurilor. Dacă renunţi iarna, vei pierde promisiunea primăverii, frumuseţea verii și bogăţia toamnei. Nu lăsa ca un sezon să-ţi umbrească bucuria celorlalte. Nu judeca viaţa doar după o perioadă grea! Depăşeşte greutăţile şi sigur vor veni apoi vremuri bune! Aspiră când inspiri, înainte de a expira! Trăieşte simplu! Iubeşte cu generozitate!”
Morala: ”Pesimistul se plânge de vânt potrivnic. Optimistul așteaptã ca acesta să-ți schimbe direcția. Realistul schimbă orientarea velelor. Este suficient un surâs al vieții pentru ca totul să recapete sens”.