Conacul Ciolac-Malski din Bahmut: cum văd tinerii salvarea și scoaterea lui din anonimat
La apelul comunității tinerilor ”Yep Moldova” de a participa la un Startup Summer Camp, 25 de tineri moldoveni au venit, pentru trei zile, la concaul Cilac-Malski din Bahmut.
Notă:
Conacul boierului Ciolac-Malski din Bahmut, a fost construit la mijlocul secolului al XIX-lea, în stil rusesc neo-clasic, de reprezentanți ai nobilimii poloneze.
În 1945, proprietarii s-au refugiat în România, iar conacul a fost transformat în școală. În 1989, clădirea a fost lăsată de izbeliște și, la momentul de față, s-a trasformat în ruine.
Conacul este inclus și în Registrul Monumentelor de Stat.
Tinerii au decis să vină aici, pentru a-l descoperi. ”În spațiul on-line nu găsești mai nimic despre această clădire și istoria sa. Venind aici, am fost uimiți că nu am găsit niciun indicator spre conac, nici măcar o geo-locație nu a făcut nimeni, deși asta ar dura câteva minute”, a spus Viorica Cerbușca, fondatoarea ”Yep Moldova”.
”Nu ne-am propus să îmbunătățim infrastructura de aici, deoarece nu avem nici resurse și nici abilități. Am vrut să vedem ce se poate face, ca acest obiectiv turistic să fie scos din anonimat”, a precizat dânsa.
Idei și soluții de la tineri
1. Generarea unei aplicații, care ar permite ca vizitatorii conacului, în moment ce se apropie de locație, să vadă pe telefon, într-o realitate virtuală, cum arăta clădirea odinioară, iar plimbându-se pe holurile conacului aflat acum în ruine, să vadă odăile mobilate, frumos amenajate, ca pe vremea boierului.
2. Organizarea maratoanelor pe biciclete. În cadrul acestora, în schimbul unei taxe de participare, turiștii ar explora împrejurimile, iar la final ar participa la un festival în curtea conacului. Un ghid local ar putea povesti istoria locului, captând atenția vizitatorilor.
3. Elaborarea unei hărți interactive, care ar indica anumite locuri bune de vizitat, inclusiv concacul Ciolac-Malski, în funcție de vârsta doritorilor de a călători, bugetul disponibil, timpul pe care l-ar putea petrece etc.
4. Tinerii i-au sugerat primarul localității, Igor Godea, să instaleze un indicator, pentru a realiza geo-locația obiectivului. Totodată, i-au au sugerat să facă ordine la conac.
”Nu sunt soluții ce necesită mulți bani. E nevoie de puțină implicare”, a subliniat Viorica Cerbușca.
Cu 3 ani în urmă, tineri muzicieni din Moldova au susținut aici un concert în dorința de a scoate din anonimat conacul.
One Comment
Daca dorim sa avem turisti, trebuie sa facem ceva… Si istoria unui neam nu trebuie data uitarii niciodata. Spre binele nostru ,de fapt!!!