Studiu | O soție bună se supune soțului, chiar dacă nu este de acord. Așa cred jumătate din moldovence
Peste jumătate din femeile din Republica Moldova consideră că violența în familie este o problemă privată, care trebuie rezolvată în familie.
Datele sunt cuprinse într-un studiu privind bunăstarea și siguranța femeilor, realizat de Misiunea OSCE în Republica Moldova și prezentat pe 4 iulie.
„În studiu este reflectată o creștere a incidenței violenței în familie, dar asta nu este doar problema victimei, ci a întregii societăți”, susține, pe de altă parte, Viorica Dumbrăveanu, secretar de stat la Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, care consideră că aspectele ce reies din studiu vor duce la consolidarea și conjugarea eforturilor pentru ca instituțiile statului să reacționeze prompt la fenomenul violenței în familie.
Datele colectate arată că 71% dintre femeile supuse la violență din partea partenerilor intimi au suportat violență psihologică, 33% au fost victime ale violenței fizice, iar 9% au suportat violențe sexuale în ultimele 12 luni anterioare studiului. De asemenea, una din șase femei a fost supusă violenței fizice și/sau sexuale din partea non-partenerului.
Studiul mai arată că 50% dintre femeile chestionate consideră că o soție bună se supune soțului, chiar dacă nu este de acord.
De notat că au fost chestionate, per total, 1802 femei, cu vârsta cuprinsă între 18 și 74 de ani, care locuiesc pe teritoriul Republicii Moldova.
Studiul a fost realizat în perioada aprilie-august 2018.
4 Comments
Trist…
O gândire total greșită!
Motivul principal de nesupunere in fata barbatului este frica ca in jur totul poate sa moara,sa de distruga….
Generația a doua și a treia da,dar tinerile de azi sunt mult mai dezghețate și nu mai tolerează violenta și agresivitatea soților.