Gata, s-a terminat cu Campania „Un doctor pentru tine”. Explicațiile Ministre Sănătății, Muncii și Protecției Sociale

Ministra Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Ala Nemerenco, a anunțat că, începând cu 25 iunie, este oprită campania „Un doctor pentru tine”.
Pe Facebook, dânsa a scris că „în loc să fie construit un sistem puternic de sănătate pentru toți cetățenii săi, ministerul de resort s-a jucat de-a „Un doctor pentru tine”, în timp ce banii grei din sănătate erau direcționați spre alte buzunare”.
Ala Nemerenco își dorește să nu mai fie utilizate resursele „pentru cai verzi”. Ministra a declarat că își asumă „să încheie o caravană electorală, pe care cei care au inițiat-o au lăsat-o de izbeliște”.
„Rezidenții adunați în fața ministerului pentru a fi trimiși să vânture vânt prin țară i-am întors la locul lor de lucru, aducându-le scuze și hai să punem aici punct pentru totdeauna politicului din medicină”, a scris Ala Nemerenco, citată de IPN.
Campania „Un doctor pentru tine” a fost lansată în august 2018. Premierul de atunci, Pavel Filip, menționa că este o campanie în care zeci de medici vor merge în sate să ofere servicii gratuite cetățenilor.
„Sănătatea este o prioritate pentru noi. Una din problemele cu care oamenii se confruntă este lipsa medicilor la sate. Vreau să vă asigur că Guvernul ştie ce trebuie de făcut ca să înlăturăm această problemă”, argumenta Pavel Filip necesitatea proiectului, criticat, de altfel, de numeroși doctori din republică.


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

3 Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

deneme bonusu veren siteler |
casino siteleri |
şans casino |
vidobet |
vidobet |
vidobet güncel giriş |
vidobet giriş |
casinolevant |
casinolevant |
casinolevant |
şans casino |
şans casino |
casinolevant giriş |
casino şans |
şans casino giriş |
casino levant |
casino şans |
casino şans |
bahislion |
boostaro |
casinolevant giriş |
casinolevant |
casino şans |
casinolevant giriş |
şanscasino |
sosyobase |
En Güvenilir Casino |
lisanslı siteler |
vidobet |
vidobet giriş |
casino siteleri |
bahis siteleri |
haber kaldırma |
gamdom |
güvenilir bahis siteleri |
casino siteleri en iyi |
bahis siteleri |
deneme bonusu veren yeni siteler |
yatırımsız deneme bonusu veren siteler |
deneme bonusu veren yeni siteler |
hoşgeldin bonusu veren siteler |
deneme bonusu veren yeni siteler |
deneme bonusu veren siteler |
deneme bonusu veren yeni siteler |
deneme bonusu veren siteler |
deneme bonusu veren yeni siteler |
hoşgeldin bonusu veren siteler