VIDEO | Campionul Moldovei la K1 nu va mai lupta
Sfârşit de carieră sportivă pentru campionul Moldovei la K1, Ion Lazăr. Acest verdict l-au dat medicii de la Spitalul Raional Ungheni care l-au pus pe picioare pe sportiv după ce a fost înjunghiat o lună în urmă de un tânăr, care este acum cercetat penal.
Sportivul Ion Lazăr spune că pentru el a fost un șoc când medicii i-au spus că nu va mai putea lupta în ring. Ion Lazăr s-a ales cu leziuni grave după ce a fost înjunghiat la sfârşitul lunii februarie într-o încăierare. Tânărul speră ca pe viitor să se refacă și să intre în ring măcar pentru a antrena alți tineri care să calce pe urmele sale și să devină campioni. Antrenorul sportivului spune că îi simte lipsa și că deocamdată niciunul dintre discipolii săi nu a atins performațele lui Ion Lazăr. Reprezentanţii Procuraturii declară că atacatorul sportivului a fost identificat și a fost inițiat un dosar penal. Bănuitul este cercetat în libertate.
Campionul Moldovei la K1 şi la MIXT FIGHT Ion Lazăr are 22 de ani. El a fost înjunghiat în abdomen pe 21 februarie anul curent, într-o încăierare între fratele său și tânărul care este acum cercetat de organele de anchetă.
Sursa: Aici TV
Lasă un răspuns