Veverița, satul din care nimeni nu pleacă, deși nici un magazin nu este

”Să știți că la noi nu sunt case părăsite. Aproape în 99 de procente din ele trăiesc oameni”, zice Nicolae Movileanu din Veverița, el și consilier local.

Și eu, care speram că voi vedea un sat care abia de suflă, cu o mie și una de probleme, cu oameni care fug de aici…
– Ce este atât de bine aici, că lumea rămâne?
– Da ce e rău aici? Apă este, fiecare a ieșit din situație cum a putut. Pământ are fiecare, cel puțin 20 de ari. Doar să vrei să-l muncești. Satul Bahmut e alături. Eu, prin pădure, ajung acolo în 20 de minute. Trenul e aproape. O dată pe zi, din sat merge spre Chișinău și înapoi un microbuz. Ce-ți mai trebuie? Ne descurcăm, nu sunt probleme. Alintați nu suntem aici. Nu ai ce te ali­n­ta acum.
Satul Veverița, conform unor surse, a fost înființat în perioada interbelică, pe la 1925. A apărut pe moșia unui sat mult mai cunoscut și mai mare – Hîr­cești. ”Oamenii care au fost mai hâtri au coborât aici, mai aproape de lu­mi­nă”, face o remarcă Nicolae Movileanu.
Și, se pare, au rămas aici, chiar dacă niciodată acest sat nu a avut infrastructura necesară.
În prezent, potrivit primarului Va­si­le Bodrug, la Veverița locuiesc 167 de cetățeni, dintre care 31 sunt copii cu vârsta între 0 și 18 ani. Numărul gos­po­dăriilor înregistrate este de 53.
De ce s-o fi numit acest sat – Veverița?
Localnicii privesc cu uimire și dau din umeri. ”Nimeni nu știe și nu a rămas nicio istorioară sau le­gendă de la bătrâni despre numele dat satului. Poate că se află în pă­du­re și sunt pe aici veverițe”, spune Nicolae Movileanu.
Dânsul locuiește la Veverița de când se știe. Aici s-a născut, aici a ales să rămână. Are acum 67 de ani, dar tot plin de energie este. Nu a așteptat niciodată să-i dea cineva ceva, a muncit și a avut. De fapt, zice el, majoritatea celor de la Ve­verița sunt oameni muncitori, oameni gospodari.
Chiar dacă în sat nu există nici grădiniță, nici școală, nici măcar un magazin sau vreun bar, lumea nu se plânge. Aerul curat și pă­du­rea din jur le compensează pe toate.
”Aici e frumos, este pitoresc, de aceea oamenii nu vor să plece”, pre­cizează primarul.
Deși primăria se află la opt kilometri de sat, în Hîrcești, localnicii îl cunosc foarte bine pe primar.  Și îl respectă.
Fără primărie în centrul satului
”Cum se descurcă aici oamenii fă­ră primărie?”, întreb. Răspunsul vine de la același Nicolae Movi­lea­nu. ”Eu sunt consilier. Atunci când sunt ședințele Consiliului local, mă duc pe jos la Hîrcești. Merg prin pădure, vreo opt kilometri. Așa e de bine…”, zice.
”Dar ceilalți oameni? Nu au ne­voie să meargă la primărie?”, insist cu întrebările.
”Da ce poate să le facă sau să le dea primăria? Doar vreun certificat, o dată în an. Atât. Ce poate să le dea primarul? Ce are primarul?”, vine răspunsul.
Între cele două localități, Ve­ve­ri­ța și Hîrcești, nu există un drum direct, practicabil. ”Doar cu tancul să mergi pe el”, face o remarcă un localnic.
Totuși, oamenii găsesc soluții: sau merg pe jos, sau cu căruța. În plus, există un drum de ocolire, prin Cornești. Este adevărat, dis­tan­ța e de trei ori mai mare decât pe de-a dreptul, dar dacă tare vrei să mergi în confort, pornești pe acel drum.
Unde s-a pierdut doctorul?
Ceea ce îi îngrijorează, însă, pe săteni, este lipsa unul lucrător me­di­cal. Tare ar mai avea nevoie de el. Ce folos că, cică, există un Oficiu de sănătate aici.
”E praf în ochi!”, spune Nicolae Movileanu cu referire la acel oficiu de sănătate și explică de ce: ”Nu am văzut pe aici pe nimeni de foarte mult timp. Nici nu țin minte când a fost ultima dată aici vreun doctor”.
”Doctorul trebuie să vină la noi în ultima sâmbătă din lună. Luna trecută nu a fost. Mai luna ceala­laltă tot nu a fost. Nu știu acum dacă va veni…”, intră în vorbă o localnică, care continuă: ”Da lu­mea e bolnavă. Bărbatul meu a avut ieri tensiune 140 pe 200. No­roc că fata e acasă…”.
Numai despre sănătate să începi vorba. Nu o mai termini. Fiecare vine cu povestea și necazurile sale. Sunt multe, iar doctori – ioc.
”Da așa se mai laudă când își dau darea de seamă… Cui îi trebuie?”, face, la final, o remarcă Ni­co­lae Movileanu.
Lume, lume…
Și s-a mai pierdut ceva. Cel pu­țin, așa susține cel care-i reprezintă pe locuitorii satului Veverița în consiliul local. ”S-au schimbat oamenii. Nu mai sunt cei de odi­ni­oară. Nu se mai întâlnesc, nu mai petrec împreună, nu mai discută. Nu-i lumea ceea, nici vorbă”, afir­mă dânsul.
Și totuși… La Veverița e bine.