Doctorul care încearcă să aducă Bucureştiul la Ungheni
A absolvit Facultatea Medicină Generală la Bucureşti. Tot acolo a făcut şi rezidenţiatul în oftalmologie. S-a angajat apoi la o clinică privată din capitala României. Ce poate fi mai frumos pentru un tînăr, căruia i se prezisese un viitor mare încă din şcoală?
Dumitru Gaibu însă a decis să lase totul şi să revină acasă, la Ungheni.
„La noi e rău într-un fel, dar e bine în alt fel. Cînd vezi ce e rău în altă parte, apreciezi ce e bun aici”, zice filosofic. Bun e faptul că aici este acasă. Simplu de tot.
Bucureştiul îţi oferă, indiscutabil, posibilităţi mult mai mari. Dar şi incovenienţe. „Haideţi să calculăm. În Bucureşti ai nevoie de o casă, ai nevoie de grădiniţă care costă, în Bucureşti e aglomeraţie, e poluare… Da, salariile sînt, într-adevăr, mai mari. Dar trebuie să munceşti toată viaţa ca să-ţi poţi permite să iei în credit un apartament cu două-trei camere. Şi mai apoi? Ce le laşi copiilor?”, spune.
Sună frumos: doctor în Bucureşti. Dar pentru Dumitru nu contează atît titlul sau ambalajul, cît conţinutul: „Contează satisfacţia, cînd ai cu ce lucra, cînd ai unde locui, cînd ai o familie care îţi este alături”.
A revenit la Ungheni cu aproape doi ani în urmă. S-a angajat la Spitalul raional, chiar dacă înţelegea perfect că aici nu va avea mari posibilităţi de a se afirma. „Medicina înseamnă tehnologii”, explică. Tinerii, învaţînd să lucreze cu tehnologii avansate, undeva, în Europa, sigur că simt un disconfort, atunci cînd sînt puşi în situaţia să lucreze cu ceea ce este. Iar în Spitalul raional din Ungheni nu era cine ştie ce pentru tratarea patologiilor oftalmologice. Neavînd cu ce lucra, nu poţi avea rezultatele scontate, iar în consecinţă, motivaţia scade şi nu mai există nici o satisfacţie pentru munca pe care o prestezi. Dumitru Gaibu era conştient de acest adevăr.
Dar a mers înainte. „Intervine pasiunea, azartul, dorinţa de a face ceva”, spune dînsul, avînd la el şi… cheia succesului: să rămîi în permanenţă activ, indiferent unde te afli.
Acum un an, fiind la o întrunire medicală din Chişinău, l-a întîlnit pe doctorul norvegian Jan Askvik. A discutat cu el despre problemele oftalmologiei în Moldova, despre grautăţile cu care se confruntă în tratarea bolnavilor la Ungheni.
Se vede că a fost convingător şi l-a impresionat pe oaspetele norvegian din moment ce peste cîteva luni lucrurile au luat o întorsătură absolut impresionantă. Spitalul din Ungheni avea să primească, sub formă de donaţie, utilaj oftalmologic performant, valoarea căruia ajungea la 150 mii de euro. Mai mult ca atît, la Ungheni avea să vină şi doctorul Jan Askvik, care a efectuat primele operaţii de cataractă.
Cum de a reuşit, într-un timp relativ scurt, ceea ce nu au reuşit alţi colegi în ani şi ani de zile? „Nu ştiu. Poate că am făcut studiile la Bucureşti, în Uniunea Europeană, şi am obţinut cunoştinţe corespunzătoare standardelor europene. Sigur că, avînd un asemenea „bagaj”, poţi să apelezi oriunde şi să spui: „Sînt pregătit pentru orice metode de lucru, sînt pregătit pentru a implementa tehnologii moderne. Dacă puteţi, ajutaţi-mă”. Credibilitatea unui om, în acest caz, e mult mai mare”, explică Dumitru Gaibu.
Recunoaşte că, imediat ce a plecat de la Bucureşti revenind acasă, a avut regrete. Acum lucrurile se aranjează la locul lor. „Sper să am suficientă motivaţie, şi pe mulţi ani înainte, de a rămîne aici, la Ungheni”, spune.
Chiar dacă a schimbat Bucureştiul pe Ungheni, valoarea doctorului Gaibu nu a scăzut. Nu a ajuns să fie un medic provincial şi nici nu va fi. Dimpotrivă. „Zi de zi, lună de lună, cunoştinţele, experienţa – totul e în creştere”, spune dînsul. Participă activ la toate întrunirile medicale, şi nu doar din republică, ci şi din străinătate. Caută să fie în permanenţă la curent cu tot ce-i mai nou, ce-i mai progresist în medicină. Ambiţiile îi sînt mari, la fel şi planurile. Este sigur că va ajunge la numeroase congrese europene de oftalmologie, va ajunge la congrese americane. „Dacă stai acasă, nu ai şanse să progresezi”, afirmă. Iar Dumtiru Gaibu nu e omul care să se mulţumească cu puţinul.
Lucia Bacalu
Lasă un răspuns