Lucia Bacalu: ”Duminică, 29 iulie, mi-am schimbat părerea despre poliție”

În virtutea meseriei pe care o am, am mers, duminică, 29 iulie, la mitingul anunțat de Mișcarea de Rezistență Națională ACUM la Ungheni. Era ora 9.45.
Îmi place să vin un pic mai devreme, pentru a avea ocazia să discut cu oamenii ce-i întâlnesc, să văd cum decurg ultimele pregătiri.
De data aceasta, m-a întâmpinat un val de sunete, de-ți părea că ai nimerit în iad. Și zeci de polițiști. Sigur că m-am apropiat să văd ce se întâmplă.
Oamenii făceau repetiție generală pentru ceea ce avea să se întâmple. Printre ei am observat consilieri raionali, primari – reprezentanți ai Partidului Democrat din Moldova. L-am văzut până și pe reprezentantul Guvernului în teritoriu, care alerga din colo încoace și tot dădea indicații.
Am înțeles: acești oameni au venit să bruieze și să deturneze mitingul anunțat anterior.
Voia lor. Dacă așa înțeleg să se manifeste, nu au decât.
Pentru noi, ziariștii, trebuie să recunosc, astfel de manifestații devin mai interesante. Ai ce fotografia, ai ce filma, ai declarații de tot felul.
Am scos aparatul de fotografiat. Nu am înțeles, însă, un lucru: de ce unele persoane din acel grup, atunci când îndreptam aparatul spre ele pentru a le fotografia, întorceau capul. Să le fi fost rușine? De ce? Nu au venit de bună voie și nesiliți de nimeni pentru a-și manifesta dezacordul cu cealaltă ”tabără”?
Între timp, au început să se adune oameni și în partea cealaltă, la câțiva metri de acel infern. Veneau cu drapele de stat ale Republicii Moldova și Uniunii Europene. Se auzea muzică patriotică. Fiți de acord: o priveliște mult mai plăcută. Iar sunetele de aici nu aveau cum să-ți afecteze timpanele.
Nu voi povesti despre cele două mitinguri.
Voi spune doar că la unul s-a vorbit mult și despre toate, iar la celălalt s-a suflat din vuvuzele și alte instrumente de tot felul care emit sunete înfiorătoare.
Eu mi-aș fi dorit să aud și acolo ceva discursuri, ca să înțeleg ce vor acei oameni.
Dacă nu a fost să fie, am decis să mă mai apropii odată de ei, să-i întreb personal.
Ce credeți? Un individ a început a sări în fața mea ca disperatul, îngrădindu-mi accesul la cei ce protestau. Am încercat să-i explic că-s de la presă și că nu am nimic cu ei. Degeaba.
În momentul în care au pornit spre mine și alți indivizi cu un comportament absolut neadecvat, s-a apropriat poliția. Ca să mă protejeze. Și aveau de ce. O spun cu toată responabilitatea și multă părere de rău pentru organizatori, care nu au reușit nici să-și atingă scopul inițial, nici să țină în frâu elementele care degradaseră.
Ulterior, un reprezentant al poliției mi-a confirmat ceea ce bănuisem și eu: acei indivizi erau beți.
Mă uitam la zecile de polițiști, îmbrăcați în negru, cu tot felul de echipamente pe ei, obligați să stea, ore în șir, în soare și să reziste sunetelor infernale care erau emise.
Pentru prima dată în viață, mi-a fost milă de ei.
La final, m-am apropiat de un grup și mi-am exprimat admirația față de ei. Unul din acel grup a ridicat ochii la mine și mi-a zis scurt: ”Ne-am săturat!”.
”Vă înțeleg”, i-am răspuns.