Zeci de cetățeni au criticat dur comportamentul unor tineri susținători ai PDM la adresa reporterilor ”Expresul”. Care a fost reacția oficială

Duminică, 29 iulie, reporterii ”Expresul” au fost amenințați și împiedicați să-și facă meseria în cadrul celor două mitinguri organizate în centrul orașului Ungheni: unul – privind constituirea celulei de rezistență Ungheni a Mișcării de rezistență națională ACUM, și al doilea – de către fruntași ai PDM, care au avut scopul să zădărnicească primul eveniment.
Astfel, Lucia Bacalu a fost împiedicată să se apropie de protestatarii PDM, pentru a discuta cu ei. Mai mult decât atât, a fost îmbrâncită de un tânăr susținător PDM, care, ulterior, a recunoscut într-o discuție cu un amic de-al său că regretă cele făcute.
Același tânăr, dar și alții, au amenințat-o și pe Veronica Gorea că, dacă va continua să filmeze ce se întămplă în acele momente, îi vor ”sări sandalele”.
”Peste tot aplică partidul sectă același scenariu. Până nu va fi scos în afara legii, PDM ne va pune securitatea vieții în pericol…”, a comentat incidentul Maria Ciobanu, deputată în Parlament. ”Rușine să le fie”, au postat pe rețelele de  socializare numeroși internauți.
”Dacă, cu adevărat, ați fost împinsă, nu este normal”, a spus, scurt, lidera organizației Ungheni a PDM, Ludmila Guzun.
O reacție a avut, a doua zi, purtătorul de cuvânt al PDM, Vitalie Gămurari.
”Ceea ce ține de amenințări la adresa presei, eu personal, indiferent de funcția pe care o dețin, nu le pot da o explicație concretă. Ca și profesor universitar, acest fel de comportament probabil îl văd ca lipsă de careva argumente. Sunt situații destul de des când oamenii nu pot rezista la careva provocări”, a declarat dânsul, citat de Unimedia . 
 


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

One Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *