La Biblioteca din Milești. ”Banii inteligenți ai familiei”

Biblioteca Publică din Milești s-a ales, în aceste zile, cu un dar prețios. Este vorba de o tablă flipchart magnetică, de un proiector și un ecran, în valoare totală de 10.022 lei.

”Am meritat din plin aceste bunuri materiale, pe care le-am primit în bibliotecă”, a declarat bibliotecara Maria Mîtcu, după care a explicat și de ce: ”În cadrul bibliotecii, împreună cu echipa formată de 12 persoane, desfășurăm întruniri, la care punem în discuție subiecte din  domeniul educației financiare, cum ar fi: ”Cumpărături online”, ”Vânzări online”, ”Valorificarea tehnologiilor informaționale pentru optimizarea proceselor de plată”, ” Plata prin intermediul contului/ cardului bancar”, ”Specificul transferurilor internaționale”, ”Achitarea online”, ”Perfectarea actelor de stare civilă” și multe alte teme interesante pentru utilizatorii bibliotecii”.
Toate acestea se datorează proiectului ”Banii inteligenți ai familiei”, inițiat de Aliona Manciu, șefă de secție la Biblioteca ”Dimitrie Cantemir” din Ungheni. Reamintim că acest proiect este implementat, în prezent, în opt biblioteci din regiunea Ungheni-Nisporeni-Călărași, incliusiv la Milești.
Donația a fost făcută pe 17 ianuarie, fiind înmânată de însăși Aliona Manciu.
”Și proiectorul, și ecranul, și tabla magnetică sunt foarte utile în desfășurarea ședințelor, întrunirilor, în demonstrarea unor materiale ilustrative, inclusiv de educație financiară”, a precizat Maria Mîtcu. La final, dânsa a ținut să mulțumească tuturor celor care au contribuit la buna realizare a proiectului ”Banii inteligenți ai familiei”: Programul ”Novateca”, Aliona Manciu, coordonatoare de proiect, AO Pentru dezvoltare rurală VEST.


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *