Vicepreședinții de raioane comuniști înlocuiți cu vicepreședinți de la PPEM
Nou vicepreședinte la Călărași. Antreprenor și… reprezentant al PPEM
Raionul Călărași are un nou vicepreședinte. A venit din business, are 35 de ani și, de aproape doi ani, este consilier raional și orășenesc din partea Partidului Popular European din Moldova. Este vorba de Nicolae Rozembac.
Noul vicepreședinte a fost ales la ședința Consiliului raional din 21 decembrie 2017 cu votul a 20 din cei 30 de consilieri prezenți, fiind propus la această funcție de președintele raionului, Sergiu Artene.
”Am fost luat un pic prin surprindere, dar am luat această propunere ca pe un lucru pozitiv”, a declarat pentru ”Expresul” Nicolae Rozembac, menționând că și-a schițat deja câteva obiective pentru viitor, doar că rămâne să vadă care sunt prioritare.
Proaspătul vicepreședinte va fi responsabil de Direcția economie, agricultură și dezvoltare rurală, dar și de Direcția construcții.
”Îmi place mult să încerc tot ce e nou. Am făcut acest pas, pentru a mă testa și a decide dacă voi candida sau nu la funcția de primar în alegerile viitoare”, a subliniat Nicolae Rozembac.
Reamintim că el a candidat la funcția de primar al orașului Călărași la alegerile locale din 2015, ajungând în turul doi cu actualul primar, Nicolae Melnic.
Nicolae Rozembac a venit în funcția de vicepreședinte al raionului Călărași în locul comunistului Valeriu Sava, demis din funcție la aceeași ședință a Consiliului raional din 21 decembrie, urmare a unui demers semnat de 16 consilieri raionali. Aceștia și-au motivat demersul prin faptul că, potrivit lor, Valeriu Sava ”nu-și îndeplinește în deplină măsură obligațiunile de serviciu, abuzând de funcția pe care o deține”.
Pentru demiterea sa au votat 21 din cei 30 de consilieri prezenți la ședință.
Fiind contactat telefonic, Valeriu Sava a declarat din start: ”Ceea ce s-a făcut, s-a făcut urât”. Potrivit dânsului, demiterea lui din funcție s-a făcut cu încălcări ale legislației și ”din fugă”.
”Nu cred că au avut un temei pentru ceea ce mi s-a invocat mie, deoarece nu am avut avertizări nici de la președintele raionului, nici de la consiliu că nu mi-ași fi îndeplinit obligațiunile”, a subliniat fostul vicepreședinte, după care a adăugat: ”Astfel de tentative au mai fost făcute. Iată că, de data aceasta, le-a reușit să mă demită”.
Vicepreședinte de la PPEM și la Nisporeni. Jos cu comunistul!
Mișcări pe tabla politică și a raionului Nisporeni. Chiar în ajun de an nou, vicepreședintele comunist al raionului, Ion Țugulea, a plecat din funcție. Surse care au dorit să-și păstreze anonimatul, ne-au spus că, de fapt, Ion Țugulea a fost presat de mai-marii zilei să depună cererea de demisie.
Am încercat să discutăm cu fostul vicepreședinte. Prima oară, ne-a zis că e internat în spital și să revenim mai târziu cu un apel. Am revenit peste două săptămâni, dar deja telefonul dânsului era închis.
La Nisporeni, ca și la Călărași, a fost ales un nou vicepreședinte. Este vorba de Ion Sturza, reprezentantul Partidului Popular European (PPEM), care s-a mai aflat în această funcție.
Și la Ungheni se clatină scaunul vicepreședintelui comunist?
Serghei Lacusta, vicepreședintele raionului Ungheni din partea Partidului Comuniștilor, ar putea fi demis în scurt timp. Prin culise se discută deja de o eventuală detronare a dânsului, iar unul dintre colegii lui de partid a comentat situația scurt: ”PPEM – sila” (PPEM – putere), dând de înțeles că are loc o regrupare a forțelor politice și că, la ora actuală, cei agreați de Partidul Democrat sunt de la PPEM.
La ora actuală, în raionul Ungheni nu se clatină scaunul niciunui dintre vicepreședinți, indiferent reprezentanții cărui partid sunt aceștia, a dat asigurări președinta raionului, Ludmila Guzun.
”Nu au existat discuții în acest sens. Vă declar cu toată responsabilitatea”, a mai spus dânsa, subliniind, totodată, că-și dorește liniște, și nu ”discuții inutile și suspiciuni”.
16 Comments
Serios?! Avem “raioane comuniști”? 🤣🤣🤣
Dacă ați cunoaște un pic de gramatică, ați ști cui i s-a atribuit acest ”comuniști”
Expresul dacă ați cunoaște un pic de gramatica ați fi scris adjectivul substantivului cuvenit! Încă vorbiți de gramatica? 😂 hai ca-i buna!
Nicoleta Ciobanu , s-a scris mai pe înțelesul celui sau celei care nu cunoaște gramatica. Trăiască internetul!
Natalia Junghietu, anume din acest motiv nu cunoaște gramatica; pentru ca nici cei care ar trebui sa promoveze exprimarea corecta, nu o fac, sau nu o știu. Trăiască cărțile si apoi Internetul!
Chiar nu ma deranjează când cineva comentează greșit; dar când se promovează… hm!
Nici pe mine nu mă deranjează când cineva mă corectează atunci când greșesc, mai ales dacă o face într-un mod delicat și inteligent, fără sarcasm sau superioritate. Omul cât trăiește învață! Și aș prefera să știu, Nicoleta Ciobanu, cum, după părerea dv, este corect?
”Vicepreședinții de raioane comuniști înlocuiți cu vicepreședinți de la PPEM”
UNDE E GREȘEALA?????????????????????????
Veronica Gorea , “vindem jucării pentru copii de pluș”
“UNDE E GREȘEALA?????????????????????????”
Natalia Junghietu eu as fi scris “Vicepreședinții de raioane care aparțin partidului comunist…”
Modalități de a scrie sunt multe, iar dacă nu vă place cum sună asta e altceva. Contează faptul că e scris corect din punct de vedere gramatical.
Nicoleta Ciobanu, ”vicepreședinte de raion” e o funcție. Faceți diferența dintre funcții și jucării moi, de pluș, de lemn și colorate. E discutabilă această propoziție, dar un om deștept ar fi făcut observațiii într-un alt mod.
Veronica Gorea un om deștept nu se abatea de la subiect. Ordinea cuvintelor nu este corecta! Si nu mai promovați ceea ce nici nu știți
Veronica Gorea sa am iertare! Pentru oamenii deștepți “NU PROMOVAȚI!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!”
Dna Natalia mai bine consultați un specialist in domeniu in care aveți Dvs încredere. Ca sa aflați de la dumnealui ca nu e corect.
Vicepresedintele raionului nu este functionar public, dar persoana cu demnitate publica. Se modifica formula de guvernare, sunt inlocuiți, singura garanție constituie indemnizația in cuantum de doua salarii de funcție. E simplu!!! P.S. La momentul acceptării numirii in funcție persoana este conștientă ca depinde de formula majoritatii. Daca ar fi funcționari publici si ar exista cerințe profesionale in coraport cu funcția data, e altceva…
Puțuntică răbdare cu satul Sadova. Ne-așteaptă o surpriză!