CĂLĂRAȘI | Oameni care ne-au impresionat în anul 2017

Mihai DOLOTON, activist civic, Călărași

L-am descoperit în primăvara anului trecut, când și-a lansat cartea ”Frământări din morminte”. De atunci nu încetinește să ne uimească. Este tânăr și își dorește, atât cât e posibil, să dezvolte cultura în orașul său de baștină, Călărași.
Anul trecut, a reușit să pună bazele unui concurs național al poeților uitați. Prima ediție a avut genericul ”Dor de Bacovia”, acum urmează ”Dor de Coșbuc”.
Un alt proiect al lui e Concursul de interpretare instrumentală destinat elevilor școlilor raionale de arte din Republica Moldova, în memoria acordeonistului român, Marcel Budală.
Mariana IURCU, ghid – custode la Muzeul de Istorie și Etnografie din Călărași
După o lungă absență din țară, a revenit acasă. A reușit să se integreze rapid în societate. De fapt, acesta și îi era scopul.
De doi ani, este angajată la muzeu. În acest timp, a reușit să implementeze proiecte, să vină cu noi idei, pe care și să le pună în practică. Face orice pentru a-și promova orașul natal, Călărași.
Un interes aparte îl are pentru cultura, istoria și arhitectura evreiască. În acest an, a reușit să adune zeci de voluntari, pentru a aduce în ordine cimitirul evreiesc din Călărași.
A reușit să obțină și legitimația de ghid calificat.
Vitalii LOZOVAN, călărășean stabilit cu traiul în Franța
A plecat din Călărași cu 20 de ani în urmă. Este stabilit cu traiul chiar în Villefranche, oraș francez înfrățit cu Călărașiul de 40 de ani.
Nu a uitat, însă, de unde a pornit. Își amintește mereu de casa părintească, de Școala de muzică, de Colegiul pedagogic unde a învățat și unde a cunoscut-o pe soția sa. Nu uită nici de cei pe care i-a lăsat la Călărași.
Cadoul pe care l-a oferit chiar recent orașului natal, o ambulanță performantă pentru Spitalul raional, achiziționată din banii proprii, chiar ne-a impresionat.


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *