Mai țineți minte că curiozitatea a omorât pisica?

Cuvintele plâng uneori. Plâng din suflet. Pe urmă îți zvântă lacrima pe arcușul timpului. Și spun povești. Ca să supraviețuim, trebuie să le ascultăm. Ceea ce nu prea facem.
Poveștile, mai ales cele cu morală, ne ajută să vorbim unii despre alții. Căci, dacă ne-am spune în față tot ce spunem pe ascuns, nu ar mai exista societatea.
Toate greșelile noastre pornesc de la un raționalism, mai bine zis, egoism greșit. Mulți sunt posedați de dorința de dominare. Această dorință este firească persoanelor ce se simt inferioare pretențiilor pe care le au.
Îl citesc acum pe Balzac. Vă ofer un fragment actual și azi:. ”A admira un prost care reușește în viață, a nu te întrista prăbușirea unui om înzestrat, iată rezultatul tristei noastre educații”.  Am aflat că există ceva mai stupid decât lenea. E obișnuința. Ne obișnuim foarte repede să distrugem ceea ce nu putem avea. Să negăm ceea ce nu înțelegem. Să ponegrim ceea ce nu avem și am avea poftă să avem.
Nu e vina noastră la o adică, e pedeapsa de la zei.
O ceartă mare se iscase între Zeus şi oameni. Titanul Prometeu, cel cu minte multă, ţinea cu aceştia şi-i învăţa să nu facă pe placul noului zeu, ce cuprinsese cu sila stăpânirea tatălui său, Cronos. El le zise: ”Acest Zeus e lacom de avuţii şi de daruri. Dacă voi, când înjunghiaţi vite în onoarea lui, i le veţi închina cu totul, apoi veţi ajunge să le daţi toate turmele, oricât de numeroase ar fi. Haide mai bine să facem cu Zeus o tocmeală, pentru ca şi voi, oamenii, şi el, să vă bucuraţi de câte o parte din vitele sacrificate pe altarele zeilor”.
Atunci el alese un bou mare şi frumos, îl înjunghie şi făcu două părţi. În una puse carnea şi o înveli în pielea boului; în cealaltă aşeză numai oasele, bine înfăşurate în grăsime.
Apoi îi zise lui Zeus: „Alege-ţi partea pe care o vrei, cu hotărârea ca aceea să rămână întotdeauna pe seama-ţi”.
Zeus se lăcomi şi întinse mâna spre cea unde lucea grăsimea. Când văzu că sub ea erau numai oase, se mânie. Cu toate acestea însă, din acea zi, se făcu datina ca, sacrificând un animal, oamenii să închine zeilor numai oasele şi grăsimea.
Ca să se răzbune pe seminţia muritoare a oamenilor, Zeus hotărî să nu le mai trimită focul pe are el îl dăruise. Dar Prometeu se repezi în cer, răpi de acolo foc, îl ascunse în ţeava unei trestii şi îl aduse oamenilor înapoi.
Când Zeus află una ca aceasta, se înfurie aşa de tare, încât aruncă trăsnetul spre el şi-l trimise pe credinciosul său vestitor Hermes ca să-l prindă pe Prometeu, să-l ducă pe piscurile sterpe ale muntelui Caucaz şi acolo să-l ferece de stâncă, punându-i strajă un vulture, care să-i sfâşie mereu inima cu clonţul său ascuţit.
Zeus se gândi astfel: ”Seminţia omenească nu ştie ce este boala, durerea, certurile, războiul, furtişagurile, trădarea; căci toate acestea le ţine închise Epimeteu într-o cutie pusă sub bună pază. O să fac așa, ca ele să scape de acolo şi să umple pământul de mişelii şi de nevoi”.
Îl chemă pe Hefaistos, meşterul focului, şi-i vorbi aşa: ”Să-mi găteşti ceva minunat, pe care zeii să-l dăruiască oamenilor. Să iei ţărână şi să plămădeşti un chip de femeie. S-o faci cât mai frumoasă la vedere, dar să pui în ea o fire rea, ca dânsa să mă răzbune de câte rele mi-au făcut  oamenii”.
Hefaistos plămădi chipul frumos de femeie. Zeiţa Atena o îmbrăcă cu o rochie minunată şi pe cap îi puse o cunună, de unde atârna o maramă ca pânza păianjenului, care abia îi ascundea umerii şi pieptul alb ca zăpada. Hermes o învăţă un grai plin de farmec şi suflă în ea un cuget nesăţios. A dăruit-o oamenilor, spre a le aduce o blândă alinare, numind-o Pandora.
Dar bucuria nu ţinu mult. Pandora, nesăţioasă, văzu o cutie mare în cămara cu comorile lui Epimeteu. Îi ardea inima să ştie ce o fi în ea. Într-o zi, se furişă şi deschise capacul cutiei. De acolo porniră, cu grămada, certurile şi bătăile, nevoile şi bolile, hoţiile şi turbările, grijile şi necazurile toate. Pe fundul cutiei rămăsese, pitită, numai speranţa. De aceea abia cu ea se mai poate mângâia uneori sărmana omenire.
Morala: A avea sentimente de recunoştinţă şi a nu le exprima este ca şi cum ai împacheta cu grijă un cadou şi nu l-ai da. Asemeni soarelui, schimbarea poate fi un prieten ori un duşman, o binecuvântare sau un blestem, un răsărit ori un apus. Curiozitatea se naşte din gelozie.